1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:26
No menu items!

Incendiu în Bucureşti: cinci adulţi şi un copil au ajuns la spital

spot_img

pompieri_incendiu

Cinci adulţi şi un copil au fost intoxicaţi cu fum și au ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit luni dimineaţă, într-un bloc de garsoniere de pe strada Crinul de Pădure din Sectorul 6.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a precizat că incendiul a fost anunțat printr-un apel la numărul de urgenţă 112, făcut la ora 05.40, iar când au ajuns echipele de intervenţie, flăcările ieşeau pe fereastra unei garsoniere de la etajul cinci al unui bloc de pe strada Crinul de Pădure.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere, şase ambulanţe şi două autoscări, focul fiind stins după aproximativ o oră, fără ca alte garsoniere să fie cuprinse de flăcări.

Daniel Vasile a mai arătat că în garsoniera care a luat foc locuiau două femei în vârstă, care au ieşit din locuinţă înainte de venirea pompierilor şi care aveau în casă foarte multe materiale textile. Cele două femei, precum şi alţi trei adulţi şi un copil au fost intoxicaţi cu fum, fiind transportaţi la spitalele Floreasca şi Universitar.

R.D.