4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:34
No menu items!

Încă un protest în România. Angajații CFR ies în stradă și amenință cu greva generală

spot_img

Angajații CFR ies și ei în stradă. Aceștia au anunțat că vor protesta în fața Ministerului Transporturilor pe data de 29 mai.

Oamenii sunt nemulțumiți de condițiile grele de muncă și bugetul mai mic față de anul trecut și amenință că intră în grevă generală.

„Protestăm pentru soluționarea favorabilă a revendicărilor angajaților CFR, în special pentru aplicarea legii nr. 195/2020 privind statutul personalului ferovoar.

De asemenea, protestăm pentru condițiile de muncă, dar și pentru că vrem trenuri de călători cu mai multe vagoane. Din cauza lipsei bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, nu există bani nici măcar pentru repararea trenurilor existente.

Nu există bani nici pentru investiții în trenuri noi, deși s-a aprobat, anul trecut, contractul de servicii publice pe zece ani. Acesta ar fi trebuit să fie primul an în care CFR ar fi putut să achiziționeze trenuri noi.

De asemenea, ordonanța austerității a tăiat încă 10% din bugetul prevăzut pentru compensații, ceea ce înseamnă că avem un buget mai mic decât anul trecut, în condițiile în care toate prețurile s-au dublat”, a spus Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, la Antena 3 CNN.

                                                                                                                    Adina Silav