7.4 C
București
marți, 26 noiembrie 2024 - 16:08
No menu items!

Încă un control la Spitalul CF2 din Capitală

spot_img

Corpul de control al ministrului Sănătății s-a deplasat luni la Spitalul CF2, în cazul transfuziei de sânge greșite, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu, citat de Agerpres. 

La control participă un reprezentant al Ministerului Transporturilor, în subordinea căruia se află spitalul, și medici specialiști.

În iulie, unei femei care a fost supusă unei intervenții chirurgicale ginecologice la Spitalul CF2 i-a fost transfuzată o altă grupă de sânge decât cea pe care o avea.

Ulterior, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 au anunțat că au deschis un dosar penal „in rem” în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cu privire la acest caz.

În plus, Spitalul CF2 a fost amendat cu 30.000 de lei de inspectorii sanitari, care au dispus și sancționarea unei asistente cu 700 de lei.

R.D.