4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 15:20
No menu items!

Încă un ”azil al groazei” descoperit în Voluntari: În plină caniculă, bătrânii erau ţinuţi în sere

spot_img

Încă un caz șocant iese la iveală în orașul Voluntari, unde 28 de bătrâni și oameni cu dizabilități au fost salvați dintr-un azil al groazei, descoperit de autorități. Pacienții erau forțați să doarmă într-o seră, în plină caniculă.

Poliţiştii au făcut controale şi au constatat că în acel cămin erau internate 28 de persoane în vârstă, însă sunt ţinute fără ca centrul să aibă autorizaţie de funcţionare. Aseară au venit mai multe echipaje medicale care au vrut să-i evalueze medical, iar pe o parte să îi transporte şi la spital, însă aparţinătorii lor au refuzat.

Aceştia spuneau că au internate aici mame, bunici, încă de acum cinci ani, şi că totul este în regulă. Oamenii legii au venit să facă şi astăzi controale şi au deschis un dosar penal pentru că centrul nu are licenţă de funcţionare, dar şi pentru vătămare corporală din culpă.

”La data de 27 iulie a.c., poliţiştii din Ilfov au efectuat verificări la un cămin din Voluntari, unde funcţionează o asociaţie, având ca obiect îngrijirea persoanelor vârstnice. În cadrul verificărilor efectuate, asociaţia nu a putut pune la dispoziţie o licenţă valabilă de funcţionare. În cadrul activităţilor, au fost informaţi reprezentanţi ai Prefecturii Ilfov, precum şi personalul specializat din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ilfov, pentru luarea măsurilor legale din competenţă”, a transmis, vineri, IPJ Ilfov.

În urma verificărilor, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar de urmărire penală, în care fac cercetări pentru exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi şi vătămare corporală din culpă.

De asemenea, în cadrul verificărilor, poliţiştii din Voluntari au aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei, conform art. 2, alin. 3 şi art. 3, pct. 2 din H.G. 301/2012.

D.Constantin