-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:32
No menu items!

Încă o prescripție. Fosta deputată PSD Andreea Cosma scapă de închisoare în dosarul ”Ciuperceasca”

spot_img

Fosta deputată PSD Andreea Cosma scapă de dosarul penal în care iniţial fusese condamnată la 4 ani de detenţie efectivă ca urmare a deciziilor CCR privind prescripţia şi a deciziei CCR privind presupusa componență nelegală a completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul că nu ar fi fost specializate pe corupție, potrivit deciziei Curţii de Apel Ploieşti.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au constatat, miercuri, încetarea procesului penal în care fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Andreea Cosma, fost deputat PSD, a fost deferită justiţiei, alături de un alt fost preşedinte al CJ Prahova, Florin Anghel, cunoscut drept unul dintre milionarii judeţului, şi de fostul director al Parcului Industrial Plopeni Dănuţ Marcel Cornea.

Judecătorii au constatat, în baza Codului de Procedură Penală şi cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 358 din 26 mai 2022, că în cazul celor trei încetează procesul penal ca urmare a intervenirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Florin Anghel şi Marcel Cornea au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu, în timp ce Andreea Cosma a fost deferită justiţiei pentru complicitate la această infracţiune, fapta fiind comisă înainte ca aceasta să devină parlamentar, în perioada în care activa ca notar public, profesie la care Cosma a revenit după încetarea mandatului său în Camera Deputaţilor.

”Admite acţiunea civilă formulată de S.C. Plopeni Industrial Parc S.A şi obligă inculpaţii Cornea Dănuţ Marcel, Anghel Florin Serghei şi Cosma Andreea, la plata, în solidar, către partea civilă a sumei de 1.138.937,71 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a înstrăinării bunurilor imobile din cadrul activului «Ciuperceasca». Reţine contribuţia egală la producerea acestui prejudiciu în sarcina inculpaţilor Cornea Dănuţ Marcel şi Anghel Florin Serghei, în cote de câte 40% şi în cotă de 20% pentru inculpata Cosma Andreea. În baza art. 19, art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de S.C. Plopeni Industrial Parc S.A şi obligă pe inculpatul Cornea Dănuţ Marcel să plătească părţii civile suma de 42.297 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractelor de servicii nr. 461/16.05.2008 şi nr. 462/16.05.2008. Menţine măsurile asigurătorii instituite în sarcina inculpaţilor Cornea Dănuţ Marcel, Anghel Florin Serghei şi Cosma Andreea prin Ordonanţa din data de 15 decembrie 2015, până la concurenţa sumei la acoperirea căreia au fost obligaţi”, stabileşte soluţia instanţei de judecată.

Decizia Curţii de Apel Ploieşti nu este definitivă.

Dosarul, în care Andreea Cosma a fost inculpată pentru complicitate la abuz în serviciu, faptă care ar fi fost comisă în calitate de notar, fusese trimis instanţei în 2015, DNA stabilind un prejudiciu de 18 milioane de lei în această cauză.

În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei un alt fost preşedinte al CJ Prahova, Florin Anghel, care a condus instituţia între 2004 şi 2008.

Anghel a fost inculpat pentru că, în calitate de şef al CJ Prahova, l-a împuternicit pe Dănuţ Cornea, fost director al Parcului Industrial Plopeni, deţinut de CJ Prahova, să înstrăineze terenuri dintr-o fostă unitate militară, cunoscută în zonă sub denumirea ”Ciuperceasca”, cu o suprafaţă de peste 40 de hectare, care a intrat în activul parcului în urma unui schimb de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit DNA, bunurile au fost vândute fără să fi fost evaluate, fără desfăşurarea unei licitaţii publice, iar directorul parcului a semnat actele aferente tranzacţiilor fără să fie împuternicit de Adunarea Generală a Acţionarilor mandatată special de Consiliul Judeţean Prahova, fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operaţiunea economică de la controlul de legalitate şi regularitate şi în baza unei procuri emise cu depăşirea competenţelor şi cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Anchetatorii au stabilit că în urma încheierii celor nouă contracte de vânzare-cumpărare, în perioada 11 iunie 2008 – 4 iulie 2008, s-a creat un prejudiciu de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferenţa între valoarea de preluare a bunurilor vândute şi preţul vânzării.

Procurorii au stabilit, pe parcursul anchetei, că în derularea acestor tranzacţii cei doi au fost ajutaţi de către notarul Andreea Cosma, fiica fostului preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma.

Andreea Cosma a fost condamnată, în decembrie 2018, de instanţa supremă, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul denumit ”Ciuperceasca”, după numele unităţii militare ale cărei bunuri au fost înstrăinate. În acelaşi dosar, Florin Anghel, fost deputat PDL, şi Dănuţ Cornea au primit câte 4 ani închisoare cu executare. Condamnarea a fost însă anulată de un complet de la ÎCCJ, care a dispus rejudecarea.

După ce Andreei Cosma i-a încetat mandatul de parlamentar, dosarul a fost trimis de la ÎCCJ la instanţa din Prahova.

                                                                                                                  Adina Silav