1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:30
No menu items!

Încă două zile libere pentru bugetari

spot_img

De la anul, numărul zilelor libere legale ar putea să crească. Ziua de Sfântul Ioan și de Bobotează, respectiv 6 și 7 ianuarie, ar putea fi zile nelucrătoare.

Zeci de parlamentari de la PSD au inițiat un proiect de lege care prevede ca zilele de 6 și 7 ianuarie să fie libere.

„Eu sunt creștin ca și dumneavoastră, sunt două sărbători mari, Boboteaza și Sfântul Ion și nu cred că este cu nimic ieșit din comun ca aceste două zile să fie zile libere. Foarte mulți români participă atât la Bobotează și foarte mulți români sărbătoresc Sfântul Ion, cei mai mulți sfinți sunt de Sfântul Ion”, a transmis, miercuri, liderul PSD Marcel Ciolacu.

Zilele libere, aşa cum este prevăzut în Codul Muncii, sunt:

-1 şi 2 ianuarie;

-24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;

-Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui;

-prima şi a doua zi de Paşti;

-1 mai;

-1 iunie;

-prima şi a doua zi de Rusalii;

-Adormirea Maicii Domnului;

-30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

-1 decembrie;

-prima şi a doua zi de Crăciun.

                                                                                                            Adina Silav