-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:04
No menu items!

Încă două țări s-au oferit să ajute România pentru a face față crizei sanitare Covid-19

spot_img

Președintele Klaus Iohannis s-a plâns, luni,  de situația gravă prin care trece sistemul sanitar din România, în contextul creșterii cazurilor și deceselor Covid-19, motiv pentru care președinții Poloniei și Sloveniei au transmis disponibilitatea statelor lor de a ajuta țara noastră.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu omologul din Lituania şi premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia, în pregătirea reuniunii Consiliului European, care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles.

Principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii Consiliului European vizează coordonarea la nivel european în contextul pandemiei de COVID-19, agenda digitală a UE, creşterea preţurilor la energie, migraţia, politica comercială europeană şi relaţiile externe ale UE.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul videoconferinţei, preşedintele Iohannis a evidenţiat criza în care se află România în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19, arătând că rata de vaccinare scăzută a contribuit semnificativ la această situaţie.

Şeful statului a menţionat faptul că România a activat Mecanismul european de protecţie civilă şi, în acest context, a mulţumit statelor membre care au oferit deja sprijin ţării noastre.

„Premierul Poloniei şi premierul Sloveniei au transmis disponibilitatea statelor lor de a ajuta România, iar, la rândul său, preşedintele Consiliului European s-a angajat să faciliteze sprijinul la nivel european pentru ţara noastră”, arată Administraţia Prezidenţială.