Suedia şi Italia îl susţin pe premierul olandez Mark Rutte ca viitor secretar general al NATO, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.
Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a justificat decizia guvernului de la Stockholm declarând că Mark Rutte „este un lider înţelept, cu o experienţă solidă”.
Într-un comunicat preluat de Reuters, el a afirmat că, „în vremuri caracterizate de incertitudini sporite şi de o situaţie în degradare a politicii de securitate, este nevoie de o NATO solidă, care prin descurajare şi apărare să contribuie la securitatea tuturor aliaţilor şi la promovarea păcii şi a libertăţii”.
În aceeaşi direcție s-a pronunţat şi ministrul de externe italian, Antonio Tajani, citat de ANSA: „Am discutat ieri despre viitorul secretar general şi ne-am reafirmat poziţia, care este în favoarea prim-ministrului olandez Mark Rutte”.
Şeful diplomaţiei Italiei a arătat că „există o largă majoritate” în favoarea lui Rutte, dar „va trebui să aşteptăm răspunsurile Turciei, României şi Ungariei, care susţin candidatura preşedintelui român Klaus Iohannis”.
„Dar sper că putem ajunge la un acord”, a adăugat el.
Anunțurile celor două țări vin la doar o zi după ce președintele Klaus Iohannis a afirmat că are șanse „rezonabile” să obțină postul.
Adina Bucur