-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:41
No menu items!

Înalta Curte de Casație și Justiție discută redeschiderea unui dosar penal care vizează finanțarea campaniei electorale a lui Victor Ponta

spot_img

La Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată miercuri, 22 mai, o solicitare de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar penal unde apar nume ca Gabriel Oprea, Tiberiu Urdăreanu sau Nicolae Dumitru – NIRO. Dosarul a primit termen pentru soluționare pe 31 mai a.c. Potrivit legilor penale în vigoare această procedură se derulează când un procuror șef infirmă o soluție de clasare într-un dosar penal, pentru aprobarea redeschiderii procurorul șef fiind obligat să ceară confirmarea unui judecător.

Surse judiciare au declarat pentru Sursa Zilei că dosarul are la bază un denunț făcut la DNA în urmă cu aproape patru ani de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu proprietar al grupului de firme UTI. În denunț acesta a povestit procurorilor DNA cum a fost chemat la o întâlnire unde i s-au cerut bani pentru campania electorală a lui Victor Ponta, care la acel moment era președinte PSD și candidat la prezidențiale, alegeri pe care le-a pierdut în dauna lui Klaus Iohannis.

Aceleași surse spun că printre cei care i-ar fi cerut bani se regăseau liderul UNPR, Gabriel Oprea – la acel moment un apropiat al lui Ponta și șeful SRI în funcție de atunci, George Maior. 

Potrivit acelorași surse judiciar, numele lui Nicolae Dumitru apare în dosar pentru că și cel cunoscut ca ”Nicu Niro” se află în aceeași situație cu Tiberiu Urdăreanu.

 

Cristi Ciupercă