-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:19
No menu items!

În şcolile cu secţii de votare nu se fac ore vineri după-amiază

spot_img

Elevii din aceste unităţi de învăţământ vor începe luni cursurile de la ora 10.00

votare

Elevii care învaţă în şcolile unde vor fi amenajate sălile de votare nu vor face cursuri vineri după-amiază, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (IȘMB), Marian Banu.

„Consiliile de administrație ale unităților de învățământ vor stabili programul zilei de vineri. Nu se vor face cursuri în schimbul al doilea. Elevii care nu vor face ore în partea a doua a zilei de vineri, le vor recupera ulterior în funcție de decizia consiliilor de administrație ale școlilor”, a explicat inspectorul, citat de AGERPRES.

Potrivit lui Marian Banu, elevii din unitățile în care vor fi amenajate secții de votare vor începe luni cursurile de la ora 10.00, întrucât se face dezinfecție, după procesul electoral.