-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:53
No menu items!

În ziua în care Comisia Europeană laudă România pentru progresele pe Schengen, Olanda trimite misiune de evaluare

spot_img

Guvernul Olandei a trimis în România o misiune de evaluare care să verifice stadiul îndeplinirii criteriilor necesare pentru aderarea la spațiul Schengen, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Misiunea este formată din experți și va dura până la sfârșitul acestei săptămâni.

Potrivit surselor citate de G4Media, misiunea olandeză a venit la București la invitația României și se concentrează pe aspecte precum modalitatea de acordare a vizelor, protecția datelor și schimbul de informații dintre autoritățile române și cele din restul statelor membre UE.

Pe 21 octombrie, premierul Nicolae Ciucă anunța că ministrul de Interne Lucian Bode l-a invitat în România pe omologul său olandez de Interne pentru a verifica îndeplinirea condițiilor de aderare la Schengen. Invitația a venit în contextul în care Olanda nu a participat la misiunea UE de verificare de din octombrie, iar premierul olandez Mark Rutte a declarat că respectiva misiune este „limitată” și nu a atins toate subiectele.

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johannson, a făcut miercuri o mențiune despre misiunea olandeză, dar nu a oferit detalii. 

„E foarte important ca toată informația să fie pe masă. Comisia Europeană lucrează acum. Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră corectă, de aceea am menționat MCV, trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Despre corupție, crima organizată, despre asta e MCV și apoi trebuie să apreciem împreună”, a declarat premierul olandez Mark Rutte, în timpul vizitei sale oficiale în România din octombrie.

„Misiunea de evaluare ar putea fi mai largă, mai profundă, așteptăm rezultatele, deci nu pot să vă dau un termen, dar nu vom lua mai mult timp decât necesar”, a subliniat atunci premierul Olandei.

Comisia Europeană a invitat miercuri Consiliul UE să ia fără întârziere deciziile necesare pentru a permite Bulgariei, României și Croației să participe pe deplin la spațiul Schengen.

Comisia a făcut un bilanț al realizărilor solide ale celor trei state membre în ceea ce privește aplicarea normelor Schengen, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. În cazul României, Comisia constată că „dispune de o gestionare a frontierelor de înaltă calitate și solidă, inclusiv supravegherea frontierelor și controale sistematice la frontieră, precum și de cooperare polițienească internațională”. 

Raportul urmează să fie pus la dipoziția grupurilor de lucru din cadrul Consiliului Uniunii Europene, urmând ca o decizie să fie luată în cadrul Consiliului Justiției și Afaceri Interne din 8 decembrie. 

Pentru aderarea României la Schengen este nevoie de unanimitate în Consiliul UE.

Raluca Dan