-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:04
No menu items!

În prag de colaps financiar, TVR finanțează filme

spot_img

Chiar dacă se află în prag de colaps financiar, cu restructurări şi în plină reorganizare, televiziunea publică are bani pentru a finanţa filme. „Trenul Morţii”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, este pelicula care va fi finanțată cu 380.000 de lei. Conducerea TVR a aprobat această sumă de bani din bugetul propriu, pentru două filme, unul fiind „Trenul Morţii”, regizat de Nicolaescu. Hotărârea a fost luată deşi săptămâna trecută, după rectificarea bugetară, guvernul a tăiat 1,9 milioane de lei din fondurile Societăţii Române de Televiziune. Banii figurau ca neutilizaţi în contabilitatea companiei publice şi erau destinaţi investiţiilor. Aceștia au fost alocaţi într-un moment în care datoriile companiei ajung la milioane de euro, iar o parte a angajaţilor urmează să-şi piardă locul de muncă. Conform Consiliului de Administraţie al TVR, în noua schemă organizaţională vor rămâne 2.400 de locuri de muncă şi vor fi desfiinţate aproape 900. D.M.