6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:58
No menu items!

În ce teroare a trăit un avocat care a promis că are relații la instanțele din Craiova

spot_img

DNA_sigla 2_SZ

Un avocat din cadrul Baroului Vâlcea, Ion Bogdan Mitrache a trăit o poveste înfiorătoare după ce a fost amenințat, el și familia lui, de violențe de câțiva inculpați din Craiova. Avocatul le-a cerut 29.000 de euro mită tatălui și celor doi fii ai unei familii care era în arest. Avocatul s-a lăudat că fratele său este magistrat la Secția Penală a Curții de Apel Craiova și a lăsat să se înțeleagă că poate interveni ca cele trei persoane să scape din arest și să beneficieze, apoi, de hotărâri favorabile.

Pe parcursul judecății, o parte dintre inculpați au fost puși în libertate, însă prin prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, s-a dispus condamnarea în regim de detenţie a unuia dintre inculpaţ.

Această împrejurare a generat un comportament agresiv al inculpaților, precum şi proferarea de ameninţări la adresa avocatului Mitrache Ion Bogdan şi a familiei sale, pentru a-l determina să restituie suma primită şi, în plus, să achite o diferenţă suplimentară cu titlu de dobândă.

comunicat DNA

Așadat, avocatul trebuia să dea înapoi familiei inculpaților 37.500 euro, constituită din 29.000 euro, banii dați pentru decizii favorabile neconcretizate, plus dobânzi de 8.500 de euro. Amenințările la adresa avocatului au fost argumentate de faptul că familia inculpaților poate apela la un grup din Brăila, despre care s-a afirmat  că „a mai băgat şi pe alţii în portbagaj”, că are cunoştinţe peste tot, că dispune de aparatură avansată de urmărire şi înregistrare pe care deja ar fi montat-o în autoturismul avocatului şi că va formula plângere penală împotriva fratelui avocatului, care este magistrat la o instanță de judecată din Craiova, în scopul discreditării acestuia din urmă.

În acest scop, respectiv al creării unei stări de temere pentru Mitrache Ion Bogdan, inculpatul Călin Ionel, ajutat şi însoţit de inculpata Călin Alina Ştefania, l-a căutat deseori pe avocat la domiciliu său, la domiciliul părinţilor săi (cu care a discutat şi faţă de care a proferat ameninţări privind viaţa şi integritatea fiului lor), la instanţe, inspirându-i acestuia că, în viitor, atât el, cât şi membrii familiei sale vor trece printr-un moment rău sau va da în vileag o faptă compromiţătoare pentru fratele său, magistrat.

comunicat DNA

Din suma de 37.500 de euro, avocatul a restituit o parte, după cum urmează: 2.000 euro, un autoturism Touareg evaluat la 6.500 euro (până la sfârşitul anului 2013), un teren în Drăgăşani, pentru care s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare (în primăvara anului 2014), evaluat la 15.000 euro, suma de 1.000 euro şi 4.000 lei (în perioada martie-aprilie 2014). Întrucât şi după remiterea acestor sume de bani şi bunuri, ameninţările au continuat, avocatul a denunţat fapta la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova.

La data de 9 mai 2014, avocatul Mitrache Ion Bogdan s-a întâlnit cu inculpații Călin Ionel şi Călin Alina-Ştefania în parcarea unui supermarket din Craiova, ocazie cu care Călin Ionel a primit de la avocat suma de 10.000 euro, reprezentând o parte din cei 37.500 euro, procedându-se la constatarea infracţiunii flagrante. Cei doi au primit mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, de la magistrații Curții de Apel Craiova. Avocatul este cercetat în stare de libertate pentru trafic de influență.

S.M.