-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:39
No menu items!

În Argentina s-ar putea legaliza avortul. Parlamentul este divizat

spot_img

Parlamentarii argentinieni urmează să voteze un proiect de lege privind legalizarea avortului, anunță BBC, citat de hotnews.ro.

Legea ar permite avortul în cazul femeilor însărcinate până la 14 săptămâni. Proiectul a dus la o divizare în rândul deputaților, cele două tabere pro și contra fiind relativ la egalitate, în timp ce zeci de deputați sunt încă nehotărâți. În cazul în care trece de camera deputaților, propunerea va fi trimisă spre dezbatere și aprobare către Senat.

În Argentina, avortul este în continuare ilegal cu excepția cazurilor de viol sau a celor în care sarcina pune în pericol viața sau sănătatea mamei. Femeile care vor să facă avort au nevoie de acordul unui judecător, care, spun criticii, ar putea să prelungească inutil întreaga procedură.

Președintele Mauricio Macri le-a cerut membrilor camerei deputaților să voteze așa cum le dictează conștiința. Deși, personal, este împotriva legalizării avortului, Macri a precizat că nu va uza de dreptul său de veto în cazul în care congresul va adopta legea.

Dezbaterea are loc la un an după ce parlamentarii din țara vecină, Chile, au votat pentru ridicarea interdicției avorturilor. Suporterii celor două tabere s-au adunat în fața clădirii Congresului din Buenos Aires încercând să îi convingă pe deputații nehotărâți.

În majoritatea statelor din America de latină există restricții drastice privind avortul, fiind total interzis în Republica Dominicană, El Salvador și Honduras. În cazul în care Argentia adoptă legea, va fi țara cu cea mai mare populație din zonă care legalizează avortul.

Pe 26 mai, o altă țară ultracatolică, Irlanda a aprobat printr-un referendum istoric legalizarea avortului. Concret, irlandezii au votat pentru abrogarea articolului din Constituției care interzicea avortul, urmând ca legea efectivă care să permită întreruperea de sarcină să fie adoptată până la sfârșitul anului.

Alex Militaru