- Sorin Roşca Stănescu
Am aflat cu stupoare, de la Parchetul General, că preşedintele Traian Băsescu se bucura de imunitate absolută. Ceea ce înseamnă impunitate în faţa legii penale. Că, pe durata mandatului, el nu poate fi cercetat, indiferent ce ar face, decât pentru înaltă trădare. Îmi permit să contrazic această teză şi această soluţie oferită de cei mai înalţi procurori ai statului român. Cred că dimpotrivă, Constituţia noastră permite şi chiar obliga că, în anumite situaţii, preşedintele să poată fi cercetat şi sancţionat penal. Cazul Gabriela Vranceanu Firea, extrem de scandalos, ne oferă un bun prilej de a pune în dezbatere publică această temă.
O demonstraţie prin reducere la absurd, extrem de necesară pentru a înţelege ce înseamnă şi unde poate conduce imunitatea absolută, poate foarte bine să se rezume la următorul exemplu. Să presupunem că preşedintele României, nemulţumit de felul în care, pe un stadion de fotbal, se manifestă un jucător, decide să îl execute. Pur şi simplu. Să îl împuşte cu pistolul din dotare în văzul zecilor de mii de spectatori şi a milioanelor de telespectatori. O execuţie în direct. Ei bine, conform deciziei luată zilele trecute de către Parchetul General privind imposibilitatea cercetării lui Traian Băsescu în urma plângerii penale a doamnei senator Gabriela Vranceanu Firea, plângere susţinută de sute de parlamentri, preşedintele României, indiferent cine ar fi acesta, nu ar putea fi cercetat penal nici chiar în eventualitatea unui asasinat de genul celui descris mai sus. Şi în nicio altă situaţie. Nici dacă ar viola minori sau minore. Nici dacă ar da foc unui azil de bătrâni. Nici dacă ar arunca în aer clădirea Guvernului ori Banca Naţională. Fantastic! Preşedintele României, conform tezei Parchetului General, beneficiază de o imunitate mai mare chiar decât cea de care dispune sau a dispus vreodată un monarh. Singura situaţie în care, conform interpretării pe care Parchetul General o da Constituţiei, preşedintele ar putea fi supus unei cercetări penale este înalta trădare. Evident însă, nu de înaltă trădare este vorba atunci când şantajezi un senator şi un primar, ameninţându-i cu arestare. Şi nici în ipoteza în care ai face vreuna dintre crimele pe care le-am exemplificat mai sus, în raţionamentul prin reducere la absurd, tot nu ar fi vorba de înaltă trădare.
Aşadar, dacă este să ne oprim la acest punct şi să luăm de bună decizia Parchetului General în cazul supus analizei, preşedintele Traian Băsescu beneficiază, elegant vorbind, de o interpretare excesiv de generoasă a literei şi spiritului Constituţiei. Este adevărat că în legea fundamentală se vorbeşte despre imunitatea preşedintelui. Dar, în înţelepciunea lor, părinţii Constituţiei au adăugat imediat şi precizarea că aceasta imunitate este conforma imunităţii de care se bucura senatorii şi deputaţii. Atâta tot. Nici mai mult, nici mai puţin.
Care este acea imunitate? Senatorii şi deputaţii beneficiază de imunitate doar în raport cu votul exercitat – nu pot fi urmaţi şi pedepsiţi pentru opţiunea lor exercitată în Parlament – şi pentru declaraţiile politice făcute pe perioada mandatului. Şi nu este vorba de orice fel de declaraţii. Cele cu caracter personal, indiferent unde şi cum sunt făcute, nu reprezintă declaraţii politice. Dacă, de pildă, un parlamentar îl ameninţă pe un alt parlamentar, de la tribună Senatului ori a Camerei Deputaţilor, că îi ucide copiii, pentru că cel de-al doilea paralmentar ar fi luat o decizie politică deranjantă pentru primul, atunci aceasta nu reprezintă, în înţelesul legiuitorului, o declaraţie politică şi, prin urmare, parlamentarul poate fi cercetat şi făcut răspunzător penal. Exact în această situaţie se afla şi preşedintele României.
Ce a făcut domnul Traian Băsescu? El a fost deranjat, în mod vizibil, de modul în care s-a desfăşurat ancheta Comisiei parlamentare de anchetă Călăraşi. De ce a fost deranjat? Pentru că ancheta vizează situaţia unei moşii pe care fiica sa a achiziţionat-o în numele tatălui, cum a mărturisit în repetate raduri preşedintele României. Este vorba, prin urmare, de o chestiune strict personală şi de o afacere personală care a fost făcută sau nu, dar mai degrabă da, prin încălcarea legii. Adasar, în momentul în care a reacţionat, chiar dacă a făcut-o de la pupitrul oficial al preşedinţiei, de sub steaguri, Traian Băsescu a intervenit în calitate de tata. Nu de preşedinte. Ci de persoană particulară. Într-o chestiune de interes personal, care a stârnit un scandal public. Consecinţa este ca şi ameninţarea familiei senatoarei Firea cu un dosar penal a avut loc tot sub semnul unei intervenţii cu caracter personal. A fost un atac la persoană. Şi nicidecum o declaraţie politică. Pur şi simplu pentru că nu tot ce spune sau face un preşedinte reprezintă, Doamne iartă-mă, un act politic. Dacă, atunci când se bărbiereşte de dimineaţă în baie, pe preşedinte îl apucă dorinţa de a fredona o melodie şi dacă cumva acest act iese în eter şi devine public, nu avem de-a face cu o declaraţie politică.
Şi atunci, dacă aşa stau lucrurile, ce s-ar mai putea întâmpla? Un singur lucru. Că, odată sesizată de apărătorii doamnei Firea, Justiţia să-şi spună cuvântul în raport cu decizia Parchetului General. Se bucura sau nu preşedintele României de imunitatea absolută? Poate face şi poate spune el orice vrea, când vrea şi în ce fel vrea şi întotdeauna, indiferent de mobil, de circumstanţe şi de consecinţe, el este sustras domniei legii? Sau dimpotrivă?
Sunt tare curios să aflu cum va reacţiona Înalta Curte.