1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:20
No menu items!

Impozitarea clădirilor în funcţie de destinaţia acestora s-ar putea aplica de la 1 ianuarie 2016

spot_img

Încă se discută despre ce sume vor plăti cei care au sediul social al firmei în apartamentul în care locuiesc

blocuri-noi

Impozitarea clădirilor deţinute de persoanele fizice şi cele juridice în funcţie de destinaţia acestora s-ar putea aplica de la 1 ianuarie 2016, aşa cum au solicitat autorităţile locale, însă decizia este una politică, a declarat Gheorghe Marinescu, şef serviciu în cadrul Ministerului Finanţelor, citat de Mediafax.

”În momentul de faţă nu avem o dată la care va intra în vigoare noul Cod Fiscal, 1 ianuarie 2015 sau 2016. Din punct de vedere tehnic, timpul este foarte scurt până la 1 ianuarie 2015 pentru a depune declaraţiile şi pentru modificarea softurilor administraţiilor locale. Avem semnale din partea autorităţilor locale ca termenul să fie 1 ianuarie 2016, termenul cel mai rezonabil, aşa cred şi eu că este cel mai bine, dar urmează ca politicul să decidă”, a afirmat joi Marinescu.

Ministerul Finanţelor aşteaptă încă propuneri pentru modificarea proiectului, astfel încât să înainteze Guvernului o formă finală până la finalul anului.

Guvernul va schimba radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor, stabilit în prezent în funcţie de valoarea contabilă, şi va impune un mod de calcul bazat strict pe valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare.

Totodată, impozitarea va fi aplicată în funcţie de utilizarea clădirii, rezidenţială sau nerezidenţială, şi nu de tipul proprietarului ca în prezent, persoană fizică sau juridică.

Cota exactă a impozitului este stabilită de consiliul local. Reprezentantul Ministerului a spus că impozitul în cazul locuinţelor folosite ca atare nu va creşte.

Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea atât a firmelor, cât şi a persoanelor fizice, impozitul va reprezenta 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, iar pentru cele nerezidenţiale impozitul va fi cuprins între 0,25% şi 1,5% din valoarea impozabilă a clădirii, stabilită în urma unui raport de evaluare.

Marinescu a mai afirmat că ”marea problemă” este cea a clădirilor cu destinaţie mixtă. ”Încă nu ne-am lămurit, suntem în dezbateri continue, vrem să vedem cum putem să impozităm persoanele fizice care au clădiri cu destinaţie mixtă, unii au închiriat clădirea unei firme, alţii au contracte de comodat, sunt multe situaţii complicate”, a mai spus Marinescu.

S.Z.