-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:45
No menu items!

Imaginile groazei: un avion cu 68 de pasageri şi patru membri ai echipajului la bord s-a prăbușit. Cel puțin 16 persoane au murit

spot_img

Cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa duminică din cauza prăbuşirii unui avion de pasageri în oraşul Pokhara, din vestul Nepalului, transmit Reuters, AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Avionul decolase din capitala Kathmandu cu destinaţia Pokhara. Aparatul de zbor s-a prăbuşit între vechiul şi noul aeroport din oraşul Pokhara.

Cotidianul local Kathmandu Post a relatat că în avion, un model ATR-72 care aparţinea companiei Yeti Airlines, se aflau 68 de pasageri şi patru membri ai echipajului.

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al companiei aeriene Yeti Airlines, Sudarshan Bartaula, care a precizat că sunt în desfăşurare operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori. Printre pasageri se aflau zece cetăţeni străini.

”Echipele de salvare au sosit deja la locul incidentului şi încearcă să stingă focul”, a declarat un responsabil local, Gurudutta Dhakal.

 

D.Constantin