-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:00
No menu items!

Imagini de coșmar într-un spital COVID. Saloane insalubre și cadavre lăsate pe paturi. FOTO

spot_img

Mizerie de nedescris, oameni dezbrăcați stând pe holuri, resturi de mâncare și cadavre pe paturile din salon sunt imagini surprinse în Staționarul 3 al Spitalului Județean de Urgență Reșița. Sunt consecințele unui sistem bolnav, dar și a unor măsuri total aberante impuse de Ministerul Sănătății.

UPDATE:  Inspectia Sanitară de Stat a sacnționat cu peste 18.000 de lei pe managerul și patru angajați ai Spitalului judeţean din Reşiţa. Managerul a primit o amendă de 10 000 lei, pentru neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare și reparații a clădirilor sanitare. Asistenta șefă a secției de Pneumopftizilogie si asistenta șefă a secției de boli infecțioase au fost sancționate cu câte 2000 lei fiecare pentru nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru. O infiermieră și o asistentă au fost sancționate similar.

Pacienții sunt lăsați nesupravegheați, este singura explicație pentru care o femeie și un bărbat îmbrăcați sumar sau chiar dezbrăcați complet stau pe jos, pe holuri, fiind clar vorba despre persoane cu probleme psihice. Nimeni nu a vorbit însă până acum public despre situația de la această unitate medicală, dar ministrul Nelu Tătaru a dispus abia acum un control.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, instituție în subordinea căreia se află spitalul, a confirmat jurnaliștilor că în acest spital declarat COVID „sunt oameni care nu au discernământ și care, în mod normal, ar fi trebuit internați în alte secții, au fost aduși acolo, se dezbracă, știți cum sunt…”.

În continuare, Dunca a explicat situația dând vina pe „greaua moștenire”. „Cancerul din sistemul de sănătate este vechi de 30 de ani și sperăm să putem, după noile alegeri, să avem putere să schimbăm legi, nu numai să ne conformăm. Poate chiar să facem o nouă lege a sănătății. Sunt condițiile moștenite din sistemul de sănătate, spitalul nu a avut în ultimii 15 ani niciun fel de investiții, decât ce a făcut Primăria Reșița. A fost unul dintre motivele pentru care am zis că acea unitate trebuie închisă, redistribuiți oamenii și trebuie să tragem tare cu spitalul modular. Inclusiv celelalte spitale… e o greșeală că nu am găsit o soluție reală de îmbunătățire decât cârpeli. Trebuia să facem un spital nou. Banii pe care trebuie să îi plătim din buget sunt 26 de milioane de lei, un sfert de spital nou. Nu se mai poate face acum nimic, suntem vai de capul nostru”.