1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:15
No menu items!

Ilie Cărăbulea va fi eliberat condiționat! Decizia este definitivă

spot_img

Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani și șase luni de închisoare în dosarul Carpatica, va fi eliberat, după ce Tribunalul Alba a respins, luni, contestația formulată de DNA împotriva sentinței judecătoriei Aiud, care a decis liberarea condiționată a omului de afaceri, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorian, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că instanța a respins contestația formulată de DNA, Serviciul Teritorial Alba Iulia, iar astfel de va pune în executare sentința Judecătoriei Aiud, care a dispus liberarea condiționată a omului de afaceri Ilie Carabulea. Decizia Tribunalului Alba este definitivă și executorie.

Potrivit soluției pe scurt de pe portalul Tribunalului Alba, contestația formulată de DNA împotriva sentinței penale pronunțate de Judecătoria Aiud, în dosarul privind liberarea condiționată a lui Ilie Carabulea, a fost respinsă ”ca nefondată”.

Decizia Judecătoriei Aiud a fost dată în luna aprilie, însă DNA a făcut contestație. Ilie Carabulea este încarcerat la Penitenciarul Aiud. Omul de afaceri a fost condamnat definitiv în dosarul „Carpatica” la 5 ani şi 6 luni de închisoare. În acelaşi dosar, fostul şef ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost achitat.

În dosarul „Carpatica” au fost judecaţi fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, omul de afaceri Ilie Carabulea, Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, Radu Mustăţea, la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, alături de alte persoane.

Carpatica Asig era specializată în emiterea de polițe de asigurări, majoritatea asigurări de tip RCA. Potrivit procurorilor, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac „au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA”.

„Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Alex Militaru