-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:08
No menu items!

IGPR: Peste 8.000 de controale și 8.300 de sancțiuni în domeniul panificației, de la începutul anului

spot_img

Prejudiciul rezultat din infracțiuni a fost stabilit la 6 milioane de lei

 București: Poliţiştii efectuează controale la mai multe centre de panificaţiei

Poliția a făcut peste 8.000 de controale la agenții economici din domeniul cerealelor și panificației, în prima parte a acestui an.

Au fost aplicate peste 8.300 de sancţiuni contravenţionale şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 3.400.000 de lei, potrivit unui comunicat al IGPR.

Campania a avut ca scop asigurarea unui mediu concurențial correct, în contextul în care acest domeniu este afectat în mare măsură de evaziune, iar Guvernul a decis în septembrie 2014 să încurajeze conformarea voluntară prin reducerea TVA la 9%.

”Acţiunile desfăşurate de polițiști în domeniul morăritului şi panificaţiei au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale cu 20%, pe acest segment”, potrivit comunicatului citat.

Controalele au fost efectuate la producătorii de produse de panificaţie și la cei care comercializează produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale.

Poliţiştii au întocmit 352 dosare penale, majoritatea pentru evaziune fiscală, și au constatat 542 de infracțiuni. Valoarea prejudiciului recuperat este de peste 6.000.000 lei.

De asemenea, au fost aplicate 8.367 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 5,78 milioane de lei.

Au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de 3,41 milioane de lei, aceeaşi măsură fiind luată şi faţă de 18 mijloace de transport, în valoare de 345.000 de lei.