4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:48
No menu items!

IGPR: Amenzi de un milion de lei, carne și produse din carne de peste 420.000 lei, confiscate

spot_img

 carne

Polițiștii au aplicat 1.400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000.000 de lei și au indisponibilizat mărfuri în valoare de peste 420.000 de lei, în timpul verificării respectării legislației în domeniul sacrificării animalelor și comercializării produselor din carne.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR emis marți, polițiștii din structurile teritoriale de investigare a fraudelor, de la direcția rutieră și de la ordine publică acționează la nivel național pentru verificarea acestor activități și până în prezent au efectuat 3.987 de controale.

Au fost verificate 1.213 societăți comerciale, 1.266 de persoane fizice și 2.348 de mijloace de transport. Dintre cele 44 de infracțiuni constatate de polițiști, 33 au fost infracțiuni de evaziune fiscală, pentru care sunt cercetate 48 de persoane.

De asemenea, polițiștii au aplicat 1.390 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 937.420 de lei.

La acțiune participă și specialiști ai ANSVSA.

Polițiștii vor continua aceste acțiuni și în perioada următoare.

 D.M.