3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:38
No menu items!

Ideologul lui Putin, Alexandr Dughin, și-a lansat o carte la București

spot_img

Supranumit ideologul lui Vladimir Putin, Alexandr Dughin, susținător al politicii de expansiune a Rusiei chiar și prin intermediul violenței, și-a lansat miercuri, la Sala Dalles din București volumul „Destin Eurasianist”.

Cartea este tradusă de Iurie Roșca, fost politician moldovean, a jucat în anii ’90 pe cartea apropierii de România, apoi s-a răzgândit și a început să propovaduiască apropierea Republicii Moldova de Rusia.

Cartea lui Alxandr Dughin este publicată de Editura „Mica Valahie”.

Născut în 1962, fiul unui înalt reprezentant al spionajului militar sovietic, Aleksandr Dughin este un politolog cunoscut pentru teoriile sale despre învierea unui imperius rus care să reziste intereselor nord-atlantice, simpatizant al multor idei fasciste și apropiat al Kremlinului și armatei ruse; este cunoscut pentru cartea sa „Bazele geopoliticii” și ca un ideolog vocal al revirimentului imperialist rus prin mișcările politice pe care le-a fondat sau organizat, precum Partidul Bolșevic Național, Frontul Bolșevic Național sau Partidul Eurasia.

Prezentat adesea drept un „antiamerican fanatic”, el s-a implicat personal în scandaluri diplomatice cu țări din fostul spațiu sovietic intrate în vria revoltelor portocalii. Este și cazul Ucrainei, unde a fost declarat persona non grata între 2006 și 2011.

R.D.

foto: adevarul.ro