-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:59
No menu items!

ÎCCJ: Relu Fenechiu a manifestat dispreț față de banul public

spot_img

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis menținerea pedepselor cu executare pentru fostul ministru Relu Fenechiu, fratele lui, Lucian Fenechiu și foștii șefi ai Electrica pentru că aceștia au manifestat dispreț față de banul public

Relu Fenechiu 1_SZ

În motivarea deciziei de condamnare, dată azi publicității, judecătorii au mai considerat că modalitatea de executare a pedepselor, în regim de detenție,

sunt apte să asigure îndreptarea atitudinii inculpaților față de comiterea de infracțiuni, resocializarea acestora, precum și o reacție social adecvată în diminuarea săvârșirii unor infracțiuni de corupție.

motivare ÎCCJ

Completul condus de președintele ÎCCJ, Livia Stanciu, a reținut că prin atitudinea șefilor Electrica aceștia au favorizat grupul de firme Fene, controlat de Relu Fenechiu, societăți care au livrat produse necorespunzătoare firmei de stat la prețuri de produse noi.

În realizarea scopului infracţional o contribuţie esenţială au avut-o inculpaţii Fenechiu Relu, Fenechiu Lucian şi Damian Mihai Bogdan prin ajutorul pe care aceștia l-au dat autorilor pentru încheierea unor tranzacţii cu eludarea
procedurilor achiziţiilor publice. Contribuţia acestor inculpaţi a întregit activitatea inculpaţilor Turbatu Ioan, Mărghidan Ion şi Andronache Petru în cadrul acestor proceduri, aceștia fiind cei ce au efectuat activităţi susţinute pentru a crea aparenţa de legalitate prin transmiterea de oferte, furnizarea certificatelor de calitate, prin activităţi comerciale între firmele grupului care să justifice provenienţa licită a aparatajelor, ulterior livrate către SISEE. Activitatea acestora nu a fost una strict comercială, ci una direcţionată către fraudarea sau trucarea procedurilor achiziţiilor publice cu scopul obţinerii unor sume importante din banii publici. Perioada îndelungată a desfășurării activităţii infracţionale, multiplele acte de executare și conţinutul acestora demonstrează implicarea voluntară a
complicilor, interesul manifest și eforturile conjugate pentru atingerea scopului infracţional comun, respectiv cheltuirea iraţională a banului public.

motivare ÎCCJ

Pe 30 ianuarie 2014, fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”. De asemenea, Lucian Fenechiu, fratele lui Relu Fenechiu, a primit 5 ani de închisoare cu executare, aceeași pedeapsă primind și Mihai Bogdan Damian, administrator la compania Europlus SRL Iași. Alte condamnări: Petru Andronache — 7 ani, Ioan Turbatu — 6 ani și Ioan Mărghidan — 6 ani de închisoare cu executare, aceștia fiind foști directori în cadrul SISEE Moldova.

Pe latură civilă, judecătorii au scăzut prejudiciul pe care frații Fenechiu și ceilalți inculpați trebuie să-l plătească în solidar, de la 6 milioane de lei în primă instanță la 5,7 milioane de lei.

S.M.