Devastatoare pentru procurorul Marius Iacob (foto), fostul adjunct al DNA, motivarea Deciziei 69/2019 a Înaltei Curţi în dosarul 2977/1/2018 în care a fost sancţionat disciplinar cu avertisment, scrie Luju.
Iacob a fost găsit vinovat, cu majoritate, de Completul de 5 judecători ICCJ pentru încălcarea Ordinului Procurorului General privitor la participarea procurorului în cauzele civile, atunci când a desemnat-o pe procuroarea Simona Ricu din DNA să participe la şedinţele de judecată ale dosarului civil în care procuroarea Mihaela Iorga Moraru a chemat-o în judecată pe fostă şefă DNA, pentru a-i cere să suspende ordinul de revocare din DNA emis de Laura Codruta Kovesi:
“Procurorul a purtat roba şi insigna deşi, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată. În opinia Înaltei Curţi, procedând astfel, procurorul a creat o aparenţă cu privire la influenţarea soluţiei şi la crearea unei presiuni asupra judecătorului de caz”.
Instanţa arata în Decizia 69/2019 că atât împuternicirea dată de Iacob procuroarei Simona Ricu, cât şi participarea acesteia în litigiul civil, contravin dispoziţiilor legale. Înalta Curte explica şi care a fost urmarea faptului că Marius Iacob a desemnat-o pe Simona Ricu să intre în procesul intentat de Iorga Moraru împotriva Laurei Kovesi. Extrem de grav, aşa cum arată instanţă, procuroarea Iorga Moraru a fost plasată pe o poziţie judiciară de inferioritate, fiind astfel nesocotit principiul egalităţii părţilor în procesul civil. Mai mult, ICCJ reţine că s-a adus atingere intereselor legitime ale procuroarei Iorga Moraru, care avea aşteptarea legitimă de a beneficia de o judecată de pe poziţii de egalitate.
În motivarea deciziei, Înalta Curte remarcă faptul ca Marius Iacob şi Simona Riciu par să pună un semn de egalitate între funcţia pe care o deţineau la acel moment şi interesele personale, având în vedere, printre altele, că întâmpinările şi răspunsurile la întâmpinările formulate în instanţă au purtat toate însemnele şi antetul DNA.
În acest dosar, „pârâtul” Marius Iacob fost sancţionat cu „avertisment” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, aceeaşi sancţiune fiindu-i aplicată şi procuroarei Simona Ricu, procuror şef serviciu la acel moment în cadrul DNA.
“În speţă, este necontestat faptul că atât acţiunea constând în delegarea procurorului de a reprezenta unitatea de parchet în cadrul unui litigiu civil, cât şi acţiunea procurorului delegat de a reprezenta unitatea de parchet în cadrul unui litigiu civil reprezintă o nerespectare a dispoziţiilor legale şi regulamentare care reglementează reprezentarea unităţii de parchet în litigiile civile, atribuţiile procurorului şi atribuţiile consilierului juridic. (…)
Litigiul de contencios administrativ – având ca obiect suspendarea executării ordinului de revocare din funcţia de procuror în cadrul DNA – nu prezintă elemente care să vizeze ordinea de drept ori drepturile şi interesele cetăţenilor, pentru a justifica participarea procurorului, ca reprezentant al Ministerului Public, alături de părţile litigiului. De altfel, chiar parata a precizat în faţa instanţei de contencios administrativ investită cu soluţionarea litigiului, că participarea să nu se circumscrie dispoziţiilor art. 92 C. proc. civ.
Pe de altă parte, se cuvine a fi observat faptul că, pentru termenele de judecata din 17.08.2017 (când a pus concluzii de amânare a cauzei) respectiv 13.09.2017 (când a solicitat suspendarea judecăţii că urmare a formulării unei cereri de strămutare), procurorul a purtat roba şi insigna deşi, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată. În opinia Înaltei Curţi, procedând astfel, procurorul a creat o aparenţă cu privire la influenţarea soluţiei şi la crearea unei presiuni asupra judecătorului de caz. (…)
Nu poate fi primită apărarea paraţilor în sensul că delegarea şi participarea procurorului a fost justificată de imposibilitatea de prezentare a consilierului juridic.
Pentru aceleaşi argumente, nu pot fi primite nici apărările paraţilor întemeiate pe faptul că, în statul de funcţii al DNA există un singur post de consilier juridic. De altfel, aceasta împrejurare nu reprezintă nici caz de forţă majoră (eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil) şi nici caz fortuit (eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs), cauze exoneratoare de răspundere.
Din acest punct de vedere, este lipsit de orice echivoc faptul că reprezentarea intereselor DNA în litigiile civile, altele decât cele enumerate anterior în care reprezentarea este asigurată de un procuror din cadrul DNA, este asigurată de consilierul juridic, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 18 din Regulamentul de ordine interioară al DNA.(…)
Rezultă, astfel, că atât împuternicirea dată procurorului, cât şi participarea procurorului în litigiul civil în discuţie contravin dispoziţiilor legale şi regulamentare menţionate anterior şi nu pot fi primite apărările prin care paraţii tind să confere un caracter justificat conduitei lor neconforme.
Urmărea imediată a faptelor analizate constă în faptul că, în litigiul civil în discuţie, DNA a beneficiat implicit de o reprezentare din partea Ministerului Public, partea adversă fiind plasată implicit pe o poziţie judiciară de inferioritate, întrucât interesele a căror protecţie este prezervata prin participarea procurorului sunt preeminente interesului particular a cărui satisfacere este urmărită de partea adversă în litigiul civil, fiind astfel nesocotit principiul egalităţii părţilor în procesul civil, consacrat de art. 8 C. proc. civ.
Cel puţin sub acest aspect, contrar concluziei instanţei disciplinare, Înalta Curte reţine că s-a adus atingere intereselor legitime ale reclamantei din litigiul civil în discuţie, care avea aşteptarea legitimă de a beneficia de o judecată de pe poziţii de egalitate, iar nu de a i se opune poziţia procesuală preeminenta a procurorului, ca reprezentant al statului, apărător al ordinii de drept ori al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. (…)
Ceea ce par să omită paraţii este că, datorită poziţiei pe care o ocupa, au o vocaţie care ar trebui să confere certitudini de legalitate şi stabilitate, că pârghiile şi prerogativele de putere pe care le exercită nu trebuie transformate în instrumente discreţionare, care nu ţin seama de lege, de cadrul şi limitele acesteia.
În acest context, se remarcă inclusiv faptul că paraţii par să pună un semn de egalitate între funcţia pe care o deţin şi interesele personale în condiţiile în care corespondenta purtată cu inspectorii judiciari, pe perioada derulării procedurii disciplinare (refuzul de a se prezenta în vederea efectuării cercetării, punctele de vedere transmise) respectiv întâmpinările şi răspunsurile la întâmpinările formulate în instanţă poartă toate însemnele şi antetul instituţiei din care aceştia provin”.