-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:39
No menu items!

ÎCCJ: Laszlo Tokes pierde definitiv distincţia „Steaua României”, pe care i-a dat-o Traian Băsescu

spot_img

Laszlo Tokes pierde definitiv distincția „Steaua României în grad de cavaler”, primită în anul 2009 de la președintele Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul europarlamentarului.

Şi Curtea de Apel București a dat aceeaşi decizie, în 2014, când a dispus retragerea distincției, dar Tokes a făcut recurs la ÎCCJ. Decizia de joi a Instanței Supreme este definitivă.

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” a decis, cu 5 voturi pentru și o abținere, retragerea distincției acordate lui Laszlo Tokes. Principalul motiv a fost că, în data de 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare națională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

Laszlo Tokes s-a apărat la instanţă spunând că membrii Consiliului de Onoare, incompatibili de fapt, sunt şi acuzatorii lui, şi cei care judecă retragerea distincţiei, aşa că instanţa va hotărî definitiv cine are dreptate. În acelaşi an, 2013, Laszlo Tokes a predat Bisericii Reformate din Timișoara medalia „Steaua României în grad de cavaler”, spunând că, dacă vreo persoană dorește să îi ia înapoi distincția, să meargă la Timișoara.

S.M.