1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:10
No menu items!

ÎCCJ a tras la sorți completurile de „execuție”, de 5 judecători

spot_img

Membrii celor patru completuri de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care vor judeca din ianuarie 2015 au fost stabiliţi luni, prin tragere la sorţi

ICCJ_SZ

Şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a tras la sorţi, din patru boluri distincte, numele magistraţilor care vor forma cele două completuri de cinci judecători în materie civilă şi cele două în materie penală. Astfel, titularii primului complet de cinci judecători în materie penală sunt Rodica Cosma, Mariana Ghena, Anca Mădălina Alexandrescu şi Ştefan Pistol.  Acest complet va fi condus de vicepreşedintele ÎCCJ, judecătorul Ionuţ Matei.

DNA a cerut , în vara aceasta, Inspecţiei Judiciare să facă verificări cu privire la Rodica Cosma, magistrat care nu ar fi  ţinut cont de o serie de probe ale procurorilor atunci când a respins propunerea de arestare a edilului Constanţei, Radu Mazăre.

Numele celui de-al doilea judecător din acest complet – Mariana Ghena – este legat de dosarul „Valiza”, ea hotărând, în primă instanţă, condamnarea la închisoare la trei ani cu suspendare a finanţatorului echipei Steaua, Gigi Becali, în timp ce ceilalţi membri ai completului din care a făcut parte au dispus achitarea acestuia.

Al treilea membru al completului, judecătoarea Anca Mădălina Alexandrescu, a promovat la ÎCCJ în acest an, de la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă în cadrul căruia a decis, alături de alţi doi magistraţi, condamnarea la un total de 34 de ani de închisoare a oamenilor de fotbal din dosarul „Transferurilor”.

Ultimul membru al primului complet de cinci judecători în materie penală, Ştefan Pistol, este cel care, alături de colegele sale Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru, l-a condamnat pe deputatul Gheorghe Coman, zis şi „deputatul auto”.

Acest prim complet penal va fi condus de vicepreşedintele ÎCCJ, judecătorul Ionuţ Matei, al cărui nume este legat de mai multe dosare celebre. Astfel, el a făcut parte din completul care l-a condamnat pe fostul premier Adrian Năstase la doi ani de închisoare, în dosarul „Trofeul calităţii”. Tot Matei s-a pronunţat în dosarele „Valiza” şi cel al schimbului de terenuri cu MApN, condamnându-l pe Gigi Becali la câte trei ani de închisoare cu executare.

În urma tragerii la sorţi de luni s-au stabilit şi magistraţii supleanţi ai acestui complet, care vor fi Valentin Horia Şelaru, Iulian Ilie Dragomir, Simona Daniela Encean şi Gheorghe Aurel Ilie.

Cel de-al doilea complet de cinci judecători în materie penală va fi constituit din magistraţii Angela Dragne, Luciana Mera, Luminiţa Zglimbea şi Ioana Bogdan. Acesta urmează să fie condus de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu.

Judecătorul Angela Dragne a decis, alături de alţi doi magistraţi, achitarea lui Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara”. Tot ea a făcut parte şi din completul de nouă judecători care a dispus eliberarea lui Marius Locic şi a lui Florin Costiniu, acuzaţi la acea vreme în dosarul de corupţie al senatorului PSD Cătălin Voicu.

Achitarea lui Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara” a decis-o şi judecătoarea Livia Luminiţa Zglimbea. Ea este cea care dispus menţinerea în arest preventiv a senatorului PSD Cătălin Voicu, în urmă cu patru ani.

Luciana Mera, judecător care a promovat anul trecut de la CAB la ÎCCJ, este cea care a dispus, între altele, lăsarea în libertate a lui Marius Locic, Ioan Creştin şi a altor şapte persoane, în dosarul fraudelor bancare.

Judecătoarea Ioana Bogdan a promovat la instanţa supremă în 2010. Între dosarele sonore judecate de ea se află şi „Trofeul Calităţii”, în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Preşedintele acestui complet, care, de altfel este şi şefa ICCJ, judecătorul Livia Stanciu a fost numită în funcţia de preşedinte al instanţei supreme în 17 septembrie 2010, pentru un mandat de trei ani, apoi pentru încă trei ani, mandatul i-a fost prelungit.

Stanciu a condus completul de cinci judecători care a decis condamnarea definitivă a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare şi completul care l-a condamnat la şapte ani de închisoare a fostului senator PSD, Cătălin Voicu.

În cazul în care unul dintre cei patru membri titulari ai completului nu vor putea prezida, locul lor va fi luat de supleanţi, care s-a decis că vor fi judecătorii Rodica Aida Popa, Silvia Cerbu, Ana-Maria Dascălu şi Francisca Maria Vasile.

Tot luni au fost traşi la sorţi membrii completelor de cinci judecători în materie civilă. Astfel, primul complet va fi format din magistraţii Alina Sorinela Macovei, Raluca Moglan, Minodora Condiu, Simona Marcu Camelia, iar preşedintele acestuia va fi Cristina Iulia Tarcea. Supleanţii titularilor acestui complet vor fi judecătorii Mirela Vişan, Aurelia Rusu, Mihaela Paraschiv, Carmen Trănica Teau, Mariana Cârstocea, Carmen Sârbu şi Gheorghiţă Luţac.

Cel de-al doilea complet de cinci judecători în materie civilă va fi prezidat tot de judecătorul Cristina Iulia Tarcea, iar ceilalţi patru membri sunt Doina Popescu, Paula Pantea, Mărioara Isăilă şi Viorica Trestianu. Supleanţii acestora urmează să fie magistraţii Florentin Drăguţ, Creţu Dragu, Elena Carmen Popoiag, Cosmin Horia Mihăianu, Ileana Izabela Dolache, Viorica Năstasie şi Luiza Maria Păun.

Potrivit legii, completele de cinci judecători analizează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.