
Un tânăr din Iaşi a fost rănit grav după ce a a căzut în gol de la etajul 3 al unui bloc, după ce ascensorul s-a blocat.
Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, cunoscut cu probleme psihice, a suferit mai multe fracturi şi a fost dus la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, în stare stabilă.
Accidentul s-a produs într-un bloc din cartierul Nicolina din Iaşi.
Imediat după ce liftul s-a blocat între etajele 3 şi 4, tânărul a sunat la firma care se ocupa cu întreţinerea liftului, dar nu a avut răbdare să aştepte echipele specializate şi a încercat să sară din lift, moment în care a căzut de la o înălţime de 10 metri.
Vecinii spun că tânărul, rămas singur acasă, obişnuiește să se plimbe cu liftul întreaga zi.
A.V.