1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:59
No menu items!

Iaţeniuk: Kievul va institui legea marţială în Donbas dacă armistiţiul va eșua

spot_img

Instituirea legii marţiale are mai multe avantaje, inclusiv consolidarea sistemului de apărare

Arseni Iaţeniuk

Ucraina va fi nevoită să impună legea marțială în Donbas (regiunile din sud-estul țării), dacă acordul de încetare a focului convenit la discuțiile de vineri de la Minsk nu va aduce rezultate pozitive, a declarat duminică premierul ucrainean Arseni Iațeniuk, potrivit RIA Novosti.

„Nu este nevoie de legea marţială, în cazul în care există un plan de pace susţinut de Uniunea Europeană, de către Statele Unite şi respectat de Rusia. Însă dacă acest armistiţiu va înceta, nu va exista o altă soluţie”, a explicat Iaţeniuk, într-o emisiune a postului de televiziune ucrainean 1+1.

În opinia sa, instituirea legii marţiale are mai multe avantaje, inclusiv consolidarea sistemului de apărare.

De asemenea, premierul ucrainean a îndemnat Occidentul să menţină sancţiunile împotriva Rusiei, în pofida unui posibil acord de pace durabil în estul Ucrainei.

Un acord de încetare a focului în estul Ucrainei a fost încheiat vineri, la Minsk, de „grupul de contact” ce reunește reprezentanți ai Rusiei, Ucrainei, ai separatiștilor proruși, precum și ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Armistițiul a început în cursul după-amiezii aceleiași zile.

Separatiștii proruși și forțele Kievului s-au acuzat duminică reciproc de încălcarea armistițiului.

C.A.