2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:57
No menu items!

Iațeniuk: Kievul va iniția sancțiuni la adresa Rusiei

spot_img

Ucraina intenționează să trimită o notă de protest la adresa Federației Ruse, care, în opinia Kievului, a încălcat convenția privind interzicerea finanțării terorismului

Arseni Iaţeniuk

Autoritățile ucrainene intenționează să inițieze sancțiuni la adresa companiilor și cetățenilor ruși care îi sprijină pe separatiștii din estul Ucrainei, a anunțat, miercuri, premierul ucrainean Arseni Iațeniuk, potrivit RIA Novosti și Interfax.

Înacest sens, Kievul va înființa o comisie specială, alcatuită din reprezentanți ai Ministerului de Externe, al Economiei și cel al Finanțelor din guvernul ucrainean, a preciza Iațeniuk, în deschiderea ședinței cabinetului de miniștri.

Conform premierului ucrainean, el i-a solicitat deja comisiei să propună, în decurs de 10 zile, o listă de persoane și de sancțiuni sectoriale împotriva businessului rus care susține „atentarea la adresa independenței și integrității teritoriale a statului ucrainean”.

Cu o zi înainte, miniștrii de externe ai țărilor din UE au convenit să accelereze procesul de elaborare a unor noi măsuri restrictive împotriva Rusiei, în legătură cu situația din Ucraina. După cum a declarat șefa diplomației europeană Catherine Ashton, Bruxellesul este gata să adopte imediat un pachet de noi măsuri restrictive dacă nu va vedea o colaborare deplină din partea Rusiei.

De asemenea, Ucraina intenționează să trimită o notă de protest la adresa Federației Ruse, care, în opinia Kievului, a încălcat convenția privind interzicerea finanțării terorismului, a declarat, miercuri, premierul ucrainean Arseni Iațeniuk, informează RIA Novosti.

Iațeniuk este de părere că Rusia este implicată în mod direct în finanțarea separatiștilor din estul Ucrainei.

Totodată, președintele Statelor Unite Barack Obama a declarat marți, în cadrul unei convorbiri telefonice cu primul ministru olandez Mark Rutte, că Rusia se va confrunta cu “costuri” suplimentare dacă își continuă strategia de destabilizare în Ucraina. Cei doi lideri și-au exprimat “îngrijorarea” față de elementele ce demonstrează că Rusia “continuă să trimită arme și combatanți… pentru a-i sprijini pe separatiști”.

C.A.