4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:48
No menu items!

Hugo Chavez, reales președinte al Venezuelei

spot_img

 

 Hugo Chavez, Venezuela

Președinte din 1999, Hugo Chavez, a fost reales duminică la președenția Venezuelei pentru un al treilea mandat de 6 ani.

Chavez l-a învins pe Henrique Capriles Radonski, obținând 54,42% din voturi, iar contracandidatul său  44,97%. Henrique Capriles Radonski, a cărui campanie s-a bazat pe criticarea administrației Chavez şi-a respectat promisiunea de a nu contesta rezultatele, felicitându-l pe preşedintele ales şi totodată mulţumindu-le alegătorilor care i-au acordat încrederea lor.

”Astăzi am demonstrat – camarazi, compatrioți – că democrația noastră este una dintre cele mai bune din lume”, a afirmat Hugo Chavez într-un discurs formulat de la balconul Palatului Prezidențial Miralfore.

De asemenea, el a mulțumit claselor populare care au votat pentru el, salutând în același timp ”atitudinea democratică” a persoanelor care au votat împotriva lui.

Diagnosticat în iunie 2011 cu cancer, președintele venezuelean, în vârstă de 58 de ani, a beneficiat în continuare, duminică, de sprijinul poporului, datorită numărului crescut de proiecte sociale puse în aplicare de Guvern.

Alegerile au fost monitorizate cu interes în străinătate, unde Hugo Chavez şi politica sa au fost de nenumărate ori controversaţi datorită „revoluţiei sale socialiste” și a stilului său exuberant.