-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:25
No menu items!

În școli s-a realizat un număr infim de teste rapide. Părinții nu au fost de acord. Cîmpeanu: „Eu am făcut vreo 50”

spot_img

La începutul anului școlar au fost distribuite în școli 1.500.000 de teste rapide. Până în prezent au fost făcute doar 5000. „Aceste teste antigen rapide au fost considerate de unii prăinţi invazive”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la Digi24. Ministrul consideră că testele pe bază de salivă ar fi o metodă mult mai bună.

Cei mai mulți dintre părinţi s-au poziţionat împotriva testelor antigen rapide, dar aceasta nu este singura cauză a numărului foarte mic de teste rapide Covid-19 realizate în școli. Sorin Cîmpeanu susține că metoda testării pe bază de salivă, aplicată în țări precum Franța sau Austria este mult mai bună.

”În mod clar, nu a existat personal medical, nu a existat disponibilitate probabil atât de mare din partea personalului medical existent, acolo unde există. Am spus-o de fiecare dată, mai puţin de una din cinci şcoli au cabinete medicale şcolare. Şi de asemenea, aceste teste antigen rapide au fost considerate de unii prăinţi invazive şi de aceea soluţia unor teste rapide non invazive pe bază de salivă, cred că sunt o soluţie mult mai bună, acceptată de părinţi pe de-o parte şi pe de altă parte nu necesită personal medical pentru administrare. Ele pot fi şi autoadministrate. Vedem şi cazurile din şcolile din Franţa, Austria şi alte state. Testarea rapidă non invazivă cred că este o soluţie bună”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Ministrul Cîmpeanu a mai declarat că înțelege reticența părinților, deși, susține el, de-a lungul a mai multor luni a făcut „vreo 50 astfel de teste”.

”Acum nu există (aceste teste non invazive -n.r.), sunt doar acele teste cu beţişorul care… Eu cred că am făcut vreo 50 de astfel de teste, dar e o alegere personală care trebuie respectată. Şi eu dacă aş fi avut copil de 7-8 ani, poate aş fi avut rezerve faţă de testarea acesta. Pot să înțeleg reticienţa unor părinţi vizavi de testarea în acest fel”, a declarat ministrul Educaţiei.