Sfânta Scriptură ne confirmă legătura întreită între minte, suflet şi trup: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău.” (Luca 10, 27). Sfântul Apostol Pavel spune: „Neîncetat să vă rugaţi” (I Tesaloniceni 5, 17), sau acelaşi Apostol Pavel: „ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor.” (II Tesaloniceni 3, 12) „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce.” (II Tesaloniceni 3, 10) „Nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. ” (II Tesaloniceni 3, 8).
Mântuitorul Iisus Hristos întreabă pe farisei şi cărturari la vindecarea slăbănogului: „Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? ” (Matei 9, 4). Am enumerat aceste versete pentru a putea desluşi lucrarea dintre suflet şi trup la nivel raţional şi inteligibil. De aceea scrierile ascetice ale Sfinţilor Părinţi (adunate în colecţia numită „Filocalia”) prezintă echilibrul acesta spiritual între viaţa biologică şi cea duhovnicească. Rugăciunea ca „împărăteasă a faptei bune” este hrană pentru suflet: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi Numele Domnului voi chema” (Psalmul 115, 3-4), deci rugăciune şi Euharistie. Hrana trupească este temelia trupului, a vieţii biologice, în lumea în care trăim. Dar şi în această situaţie câștigarea pâinii se face tot cu ajutorul Lui Dumnezeu, lucru însoţit de rugăciune: „Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni” (Psalmi 54, 24) sau „Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;” (Matei 6, 11) „Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi” (Psalmul 103, 29). De aceea înţelegem că atunci când manifestăm egoismul fără Dumnezeu putem trece prin drama bogatului nemilostiv, cu cărare directă spre iad, prin zgârcenie şi egoism, sau prin lipsa de milă şi compasiune pentru aproapele. Grija faţă de trupul nostru este o obligaţie dumnezeiască. Cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica” (Efeseni 5, 29) „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al Lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.” (I Corinteni 3, 16-17). Numai că şi această iubire de sine este îngrădită prin măsura Sfinţilor Părinţi cu dreaptă socotinţă. Spune Sfântul Vasile cel Mare: „Tot lucrul bun este încununat cu măsură”. De aceea Dumnezeu a condamnat averea bogatului fără chibzuinţă, care măreşte hambarele şi adună în neştire pentru ani mulţi de bunăstare, întrebându-l: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20). Repet: trebuie să avem măsura omeniei, aşa cum cere Patericul, prin glasul părinţilor îmbunătăţiţi la şcoala aspră a pustiei: „De toate te-ai făcut, om când te faci” (Patericul egiptean). Ultima hrană este mediul în care hrănim mintea: mintea este luminătorul sufletului, aşa cum „ochiul este al trupului” (Matei 6, 22) De aceea pe lângă rugăciune, hrana sufletului, pe lângă hrana biologică pentru trup, avem şi hrana minţii: citirea, cunoaşterea, priceperea, înţelegerea, într-un singur cuvânt – lumina cunoştinţei. La acest cuvânt avem tot pe Hristos martor în cer şi pe pământ. Hristos, Soarele dreptăţii, „răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei” (Troparul Naşterii). De aceea trebuie să înţelegem cunoaşterea ca fiind mama mântuirii şi temelia contactului cu divinul, cu Dumnezeu: „În Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 22) – şi iarăşi: „Toată viaţa noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.
În concluzie, grija de căpetenie trebuie să ne fie echilibrul dintre hrana trupului şi hrana sufletului; aceasta este garanţia sănătăţii minţii. De aceea şi Sfântul Vasile cel Mare spune: „Am văzut trup slăbănogit de post, – dar plin de patimi”. Pentru mintea sănătoasă rămâne trezvia, atenţia, luarea aminte prin citirea Sfintelor Scripturi, prin cunoaştere şi prin îmbunătăţirea hranei minţii (cultura spirituală religioasă). Iar sufletului să-i dăm veşnic pururea sfânta rugăciune încununată de Sfânta Euharistie – „şi aşa pururea cu Domnul vom fi!” (I Tesaloniceni 4, 17). „Aruncă spre Domnul grija ta, şi El te va hrăni!” (Psalmul 54, 24).