1.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 2:08
No menu items!

Horia Tecău, în meciul de Cupa Davis cu Finlanda

spot_img

horia tecau

Horia Tecău, cel mai bun tenisman român în proba de dublu, aflat în această săptămână pe locul 5 în clasamentul ATP, a confirmat oficial participarea la meciul de Cupa Davis dintre echipele României şi Finlandei, care va avea loc la Cluj-Napoca, la mijlocul lunii septembrie, anunţă Federaţia Română de Tenis.

„Suntem foarte bucuroşi că Horia Tecău vine la meciul cu Finlanda. E un mare câştig pentru noi că un jucător de calibrul său ne-a confirmat prezenţa. Aşadar, se conturează o echipă solidă pentru întâlnirea de Cupa Davis din 14-16 septembrie”, a declarat Ciprian Porumb, căpitanul nejucător al României.

Până în acest moment şi-au confirmat prezenţa la întâlnirea de la Cluj-Napoca următorii tenismeni români: Horia Tecău, Florin Mergea, Petru-Alexandru Luncanu, Andrei Dăescu şi Victor Crivoi.