-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:06
No menu items!

Hollande vrea conferinţă privind Irakul: Ne confruntăm cu un stat terorist

spot_img

Preşedintele francez a apreciat că situaţia internaţională se află în „cel mai dificil” moment din 2001

siil_irak

Preşedintele francez Francois Hollande va propune „în perioada următoare” o conferinţă pe tema situaţiei de securitate din Irak şi a luptei împotriva grupării radicale sunnite Statul Islamic, apreciind că situaţia internaţională se află în „cel mai dificil” moment din 2001.

Trebuie să pregătim o strategie globală împotriva acestei grupări, care dispune de finanţări importante şi de arme foarte sofisticate şi ameninţă ţări precum Irak, Siria sau Liban. În acest context, voi propune în perioada următoare partenerilor noştri o conferinţă pe tema situaţiei de securitate din Irak şi a luptei împotriva Statului Islamic. Ne confruntăm nu doar cu o mişcare teroristă asemănătoare Al-Qaeda, dar cu un stat terorist, Statul Islamic. Trebuie să renunţăm la tradiţionala dezbatere, dacă este sau nu cazul să intervenim.

Francois Hollande
interviu pentru „Le Monde”

Potrivit transcrierii interviului publicat de Preşedinţia franceză, puţin diferită de versiunea online a cotidianului „Le Monde”, președintele francez a menţionat încă din septembrie anul trecut o „iniţiativă” privind situaţia de securitate din Irak şi lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI).

Franţa a anunţat săptămâna trecută că va livra „arme sofisticate” kurzilor irakieni, care au declanşat o ofensivă împotriva insurgenţilor din gruparea Statul Islamic care activează în Irak.

Întrebat despre riscul accelerării demersurilor kurzilor în vederea independenţei în acest context, Francois Hollande a afirmat că Parisul „se va asigura că livrările de arme vor avea loc în deplin acord cu autorităţile de la Bagdad, astfel încât să nu existe nicio îndoială în legătură cu folosirea armelor, în cadrul unui Irak unit”.

Răspunzând unei întrebări privind o eventuală „lipsă de autoritate” a preşedintelui american Barack Obama în estul Europei şi în Orientul Mijlociu, şeful statului francez a declarat că „multă vreme au existat plângeri în legătură cu hiperputerea SUA şi intervenţionismul multiplu american”. „Nu ne aflăm într-o poziţie prea bună pentru a-i reproşa lui Barack Obama că dă dovadă de prea multă timiditate”, a afirmat preşedintele francez.

Consider că situaţia internaţională se află în cel mai dificil moment din 2001. Lumea trebuie să ia toate măsurile. (…) comunitatea internaţională are o foarte mare respnsabilitate pentru ceea ce se întâmplă în Siria. Dacă în urmă cu doi ani ar fi fost acţiuni în vederea realizării tranziţiei, nu ar mai fi apărut Statul Islamic. Dacă, în urmă cu un an, marile puteri ar fi avut o reacţie pe măsură în urma folosirii armelor chimice (de către Bashar al-Assad), nu ne-am fi confruntat cu această alegere groaznică între un dictator şi o grupare teroristă, când rebelii merită toată susţinerea noastră.

Francois Hollande
interviu pentru „Le Monde”

S.M.