-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:26
No menu items!

Holcim România are un nou director general. Vezi cine a fost numit în funcție

spot_img

  holcim

Francezul François Pétry, în vârstă de 47 de ani, a fost numit în funcţia de director general al Holcim România, începând cu 1 februarie 2014, în locul lui Daniel Bach, care a devenit recent Area Manager pentru Asia de Sud-Est, potrivit unui comunicat al companiei.

Pétry este în prezent Manager General Agregate în cadrul Holcim Franţa și lucrează în Grupul Holcim din 2008. Acesta are o diplomă în Inginerie de la ParisTech, Ecole Nationale Superieure d’Arts et Metiers, precum şi un executive MBA de la Ecole des Hautes Etudes Commerciales de Paris (HEC).

”România este una dintre cele mai importante pieţe ale Grupului Holcim din Europa, având un potenţial semnificativ de creştere, astfel că sunt entuziasmat să preiau acest nou rol care aduce cu sine numeroase provocări, într-un mediu în plină dezvoltare. Nu va fi o misiune uşoară, deoarece economia încă îşi revine de pe urma crizei mondiale, dar ştiu că avem aici toate ingredientele necesare pentru a continua pe acelaşi drum de succes”, a afirmat Pétry.

Holcim SA deține două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o stație de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 stații ecologice de betoane, trei stații de agregate, două stații de lianți speciali şi un terminal de ciment în București. Compania are aproximativ 950 de angajați.

Grupul elvețian Holcim deține active în 70 de țări, pe toate continentele.

V.B.