-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:57
No menu items!

Hidroxiclorochina nu mai poate fi prescrisă împotriva COVID-19 în Franţa

spot_img

Hidroxiclorochina nu mai poate fi prescrisă împotriva COVID-19 în spitalele din Franţa, cu excepţia studiilor clinice, potrivit unui decret publicat miercuri în Jurnalul Oficial, relatează AFP, citată de agerpres.ro.

De la sfârşitul lunii martie, hidroxiclorochina putea fi prescrisă în Franţa cu titlu derogatoriu doar în spitale şi numai în cazul pacienţilor cu COVID-19 aflaţi în stare gravă.

Hidroxiclorochina, promovată în Franţa de controversatul specialist în boli infecţioase Didier Raoult şi apărată de preşedintele american Donald Trump şi de cel brazilian Jair Bolsonaro, este un medicament derivat din clorochina folosită la tratarea malariei.

Însă, un studiu publicat săptămâna trecută în prestigioasa revistă medicală The Lancet şi efectuat pe 96.000 de pacienţi, relevă că atât clorochina cât şi hidroxiclorochina nu şi-au dovedit eficacitatea împotriva COVID-19 în cazul bolnavilor spitalizaţi şi, în plus, această moleculă creşte riscul de aritmie cardiacă şi de deces.

Decizia guvernului francez vine în urma unui aviz nefavorabil dat marţi de Înaltul Consiliu pentru Sănătate Publică (HCSP), sesizat de Guvern după publicarea studiului în The Lancet. HCSP a recomandat „să nu se utilizeze hidroxiclorochina în tratamentul COVID-19”, cu excepţia studiilor clinice.

Medicamentul, comercializat sub numele Plaquenil în Franţa, este unul dintre numeroasele tratamente testate după izbucnirea epidemiei de COVID-19. El este prescris şi în tratamentul împotriva bolilor autoimune, a lupusului şi artritei reumatoide.

Decretul publicat miercuri în Jurnalul Oficial interzice de asemenea prescrierea – cu excepţia studiilor clinice – împotriva COVID-19 a medicamentului care combină lopinavir şi ritonavir, două antiretrovirale, în legătură cu care Agenţia Medicamentului a atras atenţia cu privire la riscurile cardiace.