2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:07
No menu items!

Hezbollah: Iranul condamnă decizia Uniunii Europene

spot_img

Hezbollah: Iranul condamnă decizia Uniunii Europene

Iranul a denunţat decizia Uniunii Europene (UE) de a înscrie mişcarea șiită libaneză Hezbollah pe lista organizaţiilor teroriste, estimând că o astfel de măsură ar corespunde ”intereselor sioniste”, au precizat mass-media iraniene, citate de AFP.

Iranul ”condamnă cu fermitate decizia (UE) şi apreciază că ea se înscrie în rândul intereselor nelegitime ale regimului sionist”, cu referire la Israel, un duşman declarat al Republicii Islamice, după cum a subliniat  şeful diplomaţiei iraniene Ali Akbar Salehi.

”Din cauza lipsei unei judecăţi corecte asupra crizei din regiune, Uniunea Europeană a luat decizia greşită împotriva poporului libanez şi a Hezbollah, care a apărat ţara contra agresiunilor sioniste”, a adăugat Ali Akbar Salehi.”

Partidul şiit a apreciat că această decizie va atrage „pierderi şi dezamăgiri” din partea europenilor.

”Hezbollah refuză clar decizia UE (…) şi vede în aceasta o decizie agresivă, nedreaptă, care nu se bazează pe nicio justificare şi nicio probă”, a anunţat un comunicat al partidului, publicat luni seara.

Miniştrii europeni de externe au decis luni să includă aripa militară a mişcării Hezbollah pe lista neagră a UE, asigurând în acelaşi timp că se doreşte continuarea dialogului cu responsabilii săi politici, potrivit AFP.

C.I.