1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:23
No menu items!

Hezbollah, Hamas şi Jihadul Islamic au decis menţinerea coordonării pe ”Axa Rezistenţei’”

spot_img

Şeful grupării şiite libaneze Hezbollah, proiraniană, s-a întâlnit miercuri cu principalii lideri ai facţiunilor militante palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic, cu care a căzut de acord să menţină „coordonarea” şi să studieze paşii de urmat în răspunsul lor la adresa Israelului, potrivit Agerpres, care citează agențiile Reuters şi EFE.

La întâlnire au participat şeful Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, comandantul adjunct al Hamas, Saleh al-Arouri, şi şeful Jihadului Islamic, Ziad al-Nakhala.

”Reuniunea a evaluat poziţiile asumate la nivel internaţional şi ce trebuie să facă Axa Rezistenţei”, a transmis postul de televiziune Al-Manar, deținut de Hezbollah, referindu-se la alianţa care reuneşte Iranul, grupările militante palestiniene, Siria, Hezbollahul libanez şi alte facţiuni.

”Am căzut de acord să continuăm coordonarea şi să urmărim evoluţiile zilnic şi cu titlu permanent”, a explicat Hezbollah într-un comunicat dat publicităţii după încheierea reuniunii. În timpul întâlnirii, cei trei au dezbătut şi ”ce anume trebuie să facă părţile Axei Rezistenţei în această fază delicată pentru a obţine o victorie reală a Rezistenţei în Gaza şi Palestina, dar şi pentru a pune capăt agresiunii trădătoare şi brutale împotriva poporului nostru oprimat”.

Din 8 octombrie, gruparea şiită libaneză şi Israelul au fost angrenate în schimburi de focuri de artilerie la frontieră. De asemenea, la frontieră, au avut loc şi acţiuni revendicate de facţiunile palestiniene prezente pe teritoriul libanez. Acestea au inclus lansări de rachete şi încercări de infiltrare ale aripilor înarmate ale Jihadului Islamic şi Hamas, care se presupune că au acţionat cu aprobarea Hezbollah, sub controlul căruia se află partea de sud a Libanului, la graniţa cu Israelul.

Escaladarea în zonele de frontieră a stârnit temeri că Libanul va deveni un al doilea front în războiul dintre Israel şi miliţiile din Fâşia Gaza, în timp ce guvernul libanez menţine contacte interne şi internaţionale pentru a încerca să controleze situaţia.

Nasrallah, obişnuit să rostească discursuri televizate lungi dintr-un loc ţinut secret, uneori de mai multe ori într-o singură săptămână, a păstrat tăcerea de la începutul ostilităţilor, notează EFE.

În schimb, numărul doi din Hezbollah, Naim Qassem, a declarat marţi că gruparea sa are ”degetul pe trăgaci” la nivelul pe care îl consideră ”necesar”, având în vedere circumstanţele.

T. S.