-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:12
No menu items!

Hexi Pharma nu mai tace. Compania lui Dan Condrea susţine că sunt „probleme imense” in sistemul sanitar

spot_img

Scandalul dezinfectanţilor este dirijat, din umbră, de persoane care au anumite interese, este mesajul transmis de reprezentanţii companiei lui Dan Condrea, Hexi Pharma, care mai spun că se bucură că problemele imense ale sistemului sanitar sunt scoase la iveală.

Într-un comunicat remis presei, compania Hexi Pharma spune că a tăcut până acum pentru că „aşa a decis Dan Condrea”.

Hexi Pharma a livrat dezinfectanţi din anul 1996 până în acest an şi în tot acest timp produsele au fost supuse, fiecare lot în parte, unui riguros proces de verificare, în principal pentru efectul antimicrobian (este adevărat, nu pe componentă de substanţe active, căci aşa cerea legea). Niciodată nu a plecat din fabrică Hexi Pharma vreun dezinfectant cu bacterii. De fiecare dată, pe fiecare lot în parte, s-au făcut teste, dacă au fost probleme s-au identificat la timp, astfel încât sub nici o formă nu au ajuns produse cu bacterii către orice fel de utilizator, fie el spital clinică sau persoană fizică. Această este o acuzaţie extrem de gravă şi ne uităm cu regret cum, tocmai astăzi, într-un articol în care, în sfârşit se găseşte o corelaţie între punerea în pericol a sănătăţii oamenilor şi nişte dezinfectanţi care nu sunt Hexi, GSP aruncă din nou cu laitmotivul Hexi Pharma.

comunicat Hexi Pharma

Reprezentanţii companiei fac referire la analizele care au relevat 2 milioane de bacterii pe mililitru într-un săpun dezinfectant produs la Târgu Mureş, săpun folosit de chirurgi înainte de operaţii.

În acelaşi comunicat, firma Hexi Pharma susţine că sunt probleme imense în sistemul sanitar dar asta nu înseamnă ca acestea să fie puse în seama companiei.

Sunt probleme în sistemul sanitar şi sunt unele imense. Ne bucurăm că sunt scoase la iveală, e spre binele tuturor. Dar spre binele public sau spre binele publicităţii unora, morţii altora şi creşterii cotei pe piaţă de dezinfectanţi a dirijorului acestui scandal facem aceste discuţii? La încercarea de schimbare a unui sistem Hexi Pharma a fost alături de mass media şi de opinia publică, nu împotrivă. Dar după tot ce s-a întâmplat, nu vom accepta că adevărate acte de omor, precum bacterii în dezinfectanţi sau, şi mai grav, în sterilizaţi, să fie puse pe seama Hexi! Cui prodest? Hexi Pharma a tăcut mult în acest scandal. A tăcut şi a primit fiecare piatră aruncată. Aşa a decis Dan Condrea. Dintr-un simţ al ridicolului prea bine dezvoltat, dintr-o încredere prea mare în instituţiile statului sau din alte motive pe care noi, cei care am rămas, nu le ştim. Dar România este o nişă imensă pentru piaţă de dezinfectanţi. Hexi Pharma, după o muncă imensă, de-abia se apropia în acest an de un 20 la sută. A jucat cum i-a dictat sistemul. Sau nu. Poate asta a deranjat. Poate n-a ştiut cum şi cui.

În continuare, reprezentanţii firmei lui condrea spun că producători externi ar putea profita de pe urma acestor scandaluri şi ” persoane care primesc ‘mulţumiri’ în Bani”.

S. Marinescu