1.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 0:43
No menu items!

„Hepatita C se poate vindeca”. 100.000 de români, testați gratuit până la finele lui ianuarie 2019

spot_img

100.000 de români vor fi testați, până la finalul lunii ianuarie 2019, pentru depistarea virusului Hepatitic C (VHC), în cadrul uneia dintre cele mai mari campanii gratuite organizate în Romania.

Campania “Hepatita C se poate vindeca”, lansată de Asociația Echitate în Sănătate la 1 noiembrie 2018,  se adresează persoanelor cu vârsta de peste 18 ani și se derulează prin cabinetele medicilor de familie din județele Neamț și Bacău. Testele și materialele consumabile necesare efectuării testării au fost distribuite  gratuit în cabinetele medicilor de familie împreună  cu materiale informative despre modalitățile de transmitere a virusului hepatitic C, precum și a riscurilor nediagnosticării și tratării la timp a persoanelor infectate.

Prin demersul nostru, dorim să acordăm șansa de a se vindeca, beneficiind de tratamentele disponibile azi, în România, persoanelor infectate cu hepatita C care află că suferă de această afecțiune în urma testării.  Conform specialiștilor, rata de vindecare cu aceste tratamente este de peste 95% și pacienții pot evita astfel complicațiile grave care pot interveni dacă nu se tratează la timp”, a declarat președintele Asociației Echitate în Sănătate, Maria Vasilescu, în cadrul evenimentului de deschidere a campaniei, care a avut loc la Bacău.

Începând de acum trei ani, sistemul de sănătate din România oferă terapii inovatoare pentru tratamentul Hepatitei C. În prezent, trei scheme de tratament sunt asigurate în  cadrul unor contracte cost-volum-rezultat  încheiate de CNAS. În cadrul acestora, pe parcursul unui an, începând cu 1 septembrie 2018, 13.000 de pacienții cu hepatita C cu stadiul de fibroză F1, F2, F3, F4, ciroza decompensată/compensată și pacienți cu insuficiență renală cronică aflați în dializă vor primi tratamentele cele mai adecvate.

Este a doua campanie de testare pentru depistarea VHC derulată de Asociația Echitate în Sănătate. Dacă în acțiunile precedente, campania de testare a vizat cu precădere marile aglomerări urbane, actuala campanie  se adresează cu precădere  populației din orașele mici, din comune și sate, asigurând astfel șanse egale pentru accesul la tratamente inovatoare. 

La evenimentul  de lansare a campaniei de testare, organizat  la Bacău, au participat oficiali ai sistemului de sănătate, alături de medici specialiști și medici de familie.

De la 1 septembrie este încheiat un nou contract cost-volum-rezultat unde sunt incluse, pe lângă cele 11 centre universitare existente, și centrele de la Pitești și Bacău. Acest lucru vine în sprijinul asiguraților noștri, ai CJAS Bacău, care nu vor mai merge pentru tratatment la Iași, la Galați sau la București. Prin acest contract sunt tratabili acum și bolnavii care au fibroză F1, deci se coboară foarte mult gradul de fibroză ca și criteriu de eligibilitate a pacienților”, a declarat ec. Ion-Marius Savin, președinte-director general la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău

Avand în vedere faptul că în județul  Neamț nu există centru de tratament pentru Hepatita C, pacienții depistați pozitiv în campania care se desfășoară în acest județ  vor beneficia de tratament  acordat de medicii  specialiști în gastroeneterologie sau boli infecțioase în cadrul  centrelor de specialitate prevăzute în cadrul contractelor încheiate de CNAS.

La nivelul CJAS Neamț există trei spitale publice în care pacienții pot fi monitorizați, cu specialiști de gastroenterologie și de boli infecțioase: în Piatra Neamț, la Târgu Neamț și Roman. Conform legislației în vigoare noi asigurăm atât costurile investigațiilor pacienților care sunt depistați cu Hepatita C, cât și costurile ulterioare necesare terapiei”, a declarat Elena Harpa, președinte CJAS Neamț, la lansarea campaniei de testare în județul Neamț.

 “Sunt foarte mulți pacienți infectați cu Hepatita C și ne temem că nu-i vom descoperi pe toți. Din acest motiv este foarte important să ne ajutați să-i identificăm și chiar dacă vom face spre sfârșitul anului o listă de așteptare, imediat în anul următor ei vor fi tratați”, a explicat prof. dr. Anca Trifan, președinte Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie, în cadrul evenimentului de lansare a campaniei la Piatra Neamț.

În cadrul primei campanii de testare, în perioada 15 ianuarie 2017  – 28 februarie 2018 au fost testați 16.964 de pacienți internați în 7 dintre cele mai mari spitale din București și din țară. Rezultatele au fost evaluate în funcție de gen și grupe de vârstă (n.r. 18-49 / 50-60 / 60+), respectând confidențialitatea datelor medicale. Campania a evidențiat că  6% (1.013 persoane)  dintre pacienții testați sunt purtători ai  virusului hepatitic C. Ponderea cea mai mare de persoane depistate pozitiv la testare a revenit grupei de vârstă 60+.

“Avem nevoie de dumneavoastră, de medicii de familie, care îi cunoașteți cel mai bine pe pacienți, atunci când ajung la noi, la gastroenterolog, să aibă deja o adeverință de la dumneavoastră cu ce afecțiuni cronice are fiecare, ce alte medicamente iau, tocmai pentru a testa interacțiunile”, a mai adaugat dr. Luminița Popovici, șef secție Gastroenterologie, Spitalul Județean de Urgență, Bacău.

Campania de testare “Hepatita C se poate vindeca“ este realizată de AES cu sprijinul ABBVIE.

R.D.