„SUA trebuie să-și protejeze cetățenii de boli în timp ce începe lucrările urgente de planificare pentru o nouă epocă”, scria, la începutul lunii aprilie, Henry A. Kissinger, o legendă a geopoliticii, într-un editorial amplu, pentru Wall Street Journal, preluat de stiripesurse.ro. Considerat un sfătuitor al președintelui Donald Trump, Kissinger, acum în vârstă de 97 de ani (născut în 27 mai 1923, la Fürth, Bavaria), a fost secretar de stat al Statelor Unite și consilier pe probleme de securitate națională în timpul președinției președinților Richad Nixon și Gerald Ford, jucând un rol capital în geopolitica mondială a anilor 70. A fost răsplătit cu Premiul Nobel pentru Pace, alături de generalul vietnamez Lê Ðức Thọ, pentru contribuția decisivă la încetarea conflictului din Vietnam.
„Atmosfera suprarealistă a pandemiei Covid-19 îmi aminteşte cum m-am simţit când eram tânăr în Divizia de Infanterie 84, în timpul Ofensivei din Ardeni. Acum, la fel ca la sfârşitul anului 1944, există un sentiment de pericol existent, care nu vizează o persoană anume, ci poate lovi la întâmplare, în mod devastator. Dar există o diferenţă importantă între acea perioadă îndepărată şi actuala perioadă. Rezistenţa americană de atunci era fortificată de un obiectiv final naţional. Acum, într-o naţiune divizată, este necesar un guvern eficient şi cu perspective îndelungate pentru a fi depăşite obstacolele fără precedent ca anvergură şi de nivel mondial. Susţinerea încrederii la nivel public este esenţială pentru solidaritatea socială, pentru relaţionarea între societăţi, pentru pacea şi stabilitatea pe plan internaţional.
Naţiunile au coeziune şi înfloresc bazându-se pe încrederea că instituţiile pot anticipa calamităţile, pot opri impactul acestora şi pot restabili stabilitatea. Când se va încheia pandemia Covid-19, multe instituţii statale vor fi percepute ca având eşecuri. Dacă această evaluare este obiectiv corectă este irelevant. Realitatea este că lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi după coronavirus. Disputele despre trecut în acest moment nu fac decât să îngreuneze ceea ce trebuie făcut.
Administraţia SUA a avut o abordare solidă în evitarea catastrofei imediate. Testul final va fi dacă răspândirea virusului poate fi oprită şi dacă tendinţa poate fi inversată într-o manieră şi la un nivel care să menţină încrederea publică în capacitatea americanilor de a se guverna. Efortul de gestionare a crizei, oricât de vast şi de necesar, nu trebuie să ignore sarcina urgentă de lansare a planificării paralele pentru tranziţia spre ordinea post-coronavirus. Liderii politici abordează această criză în principal la nivel naţional, dar efectele virusului de divizare a societăţilor nu cunosc graniţe. Chiar dacă atacul asupra sănătăţii oamenilor sperăm că va fi temporar, impactul negativ structural la nivel politic şi economic ar putea dura generaţii. Nicio naţiune, nici măcar Statele Unite, nu va putea depăşi epidemia printr-un efort strict naţional. Abordarea necesităţilor momentului trebuie dublată în final printr-o viziune şi un program de colaborare globală. Dacă nu putem face aceste două lucruri împreună, ne vom confrunta cu ce este mai grav din amândouă.
În primul rând, trebuie consolidată rezistenţa globală la boli infecţioase.
Oraşele, statele şi regiunile trebuie să se pregătească în mod consistent pentru a-şi proteja cetăţenii de pandemii, prin acumularea de resurse, elaborarea de planuri comune şi explorarea frontierelor ştiinţei.
În al doilea rând, sunt necesare eforturi pentru vindecarea rănilor economiei mondiale. Liderii din întreaga lume au învăţat lucruri importante din timpul crizei financiare din 2008. Actuala criză economică este mai complexă: scăderile generate de coronavirus sunt, ca viteză şi amploare mondială, cum nu a mai fost nimic cunoscut în istorie. Iar măsurile necesare de sănătate publică precum distanţarea socială, închiderea şcolilor şi companiilor contribuie la problemele economice. Programele care vor fi lansate ar trebui să încerce să amelioreze şi efectele haosului inevitabil asupra celor mai vulnerabile populaţii.
În al treilea rând, trebuie garantate principiile ordinii mondiale de tip liberal. Legenda fondatoare a formelor moderne de guvernare este o cetate înconjurată de ziduri apărată de lideri puternici, uneori despotici, alteori binevoitori, însă mereu suficient de puternici pentru a proteja oamenii de un inamic extern. Teoreticienii iluminişti au reformulat acest concept, argumentând că scopul unui stat legitim este să acopere necesităţile fundamentale ale poporului: securitate, ordine, bunăstare economică şi justiţie. Indivizii nu pot asigura pe cont propriu aceste lucruri. Pandemia a generat o situaţie anacronică, o reactivare a cetăţii cu ziduri într-o eră în care prosperitatea este dependentă de comerţul mondial şi de mişcarea oamenilor. Democraţiile lumii trebuie să protejeze şi să susţină valorile lor iluministe. O retragere pe plan mondial din sistemul de echilibrare a puterii cu legitimitatea va produce dezintegrarea contractului social atât pe plan intern, cât şi la nivel internaţional. Totuşi, această problemă milenară a legitimităţii şi puterii nu pot fi rezolvate simultan cu efortul depăşirii epidemiei Covid-19. Este necesară reticenţă din partea tuturor, în domeniul politicilor interne şi diplomaţiei internaţionale. Trebuie stabilite priorităţile. Am pornit de la Ofensiva din Ardeni spre o lume a prosperităţii în creştere şi a demnităţii umane consolidate. Acum, suntem într-o perioadă epocală. Provocarea istorică pentru liderii politici este să gestioneze criza prin construirea viitorului. Eşecul ar putea avea efecte dezastruoase”, concluzionează Henry Kissinger.
Sursa foto: https://www.theatlantic.com/