-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:58
No menu items!

Hellvig, la bilanțul MAI: Pentru SRI, MAI este cel mai important partener

spot_img

Directorul SRI a precizat că, în 2014, cele două instituții au schimbat peste 4.000 de informări

bilant_mai_2014

Prezent luni la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru anul 2014, directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, a precizat că, pentru instituția pe care o conduce, Ministerul Afacerilor Interne este cel mai important partener la nivel guvernamental. Șeful SRI a amintit și că, în urmă cu 15 ani, și-a început cariera în cadrul MAI.

Pentru mine este o onoare să mă aflu astăzi aici, la bilanțul MAI, în calitate de director al SRI. Revin mereu cu mare bucurie aici, pentru că, acum 15 ani, mi-am început cariera în cadrul MAI. Am avut șansa ca doi ani să lcurez în această instituție și să înțeleg prioritățile și dinamica acestei instituții. Chiar dacă au trecut 15 ani, sunt convins că lucrurile s-au îmbunătățit și sunt pe un trend de dezvoltare instituțională.

 (…)în ultimele trei săptămâni am avut mai multe întâlniri cu structurile de comandă ale SRI, în care mi s-a subliniat extraordinara colaborare dintre SRI și MAI și vă mulțumesc pentru  colaborarea instituțională pe care cele două instituții au avut-o anul trecut. Astăzi mă voi referi la principalele repere care au stat la baza coperarii între SRI și MAI. Pentru SRI,  MAI este cel mai important partener guvernamental.

Am lucrat împreună în domenii precum criminalitatea de amploare, cea transfrontalieră, siguranța cibernetică. Am schimbat peste 4.000 de informări, înscriindu-ne în media anilor precedenți, iar SRI a suținut MAI în peste 700 de situații. Echipele comune ale SRI și MAI s-au alăturat, după caz, DIICOT și DNA și au dus, în 2014, la dispunerea unor măsuri pentru destructurarea unor grupuri infracționale și au cooperat eficace și în plan operativ, pentru combaterea terorismului.

(…)Această cooperare este necesară, pentru că riscurile și amenințările nu mai pot fi combătute decât împreună. Domnule vicepriministru, veți găsi în mine și în SRI un partener stabil și sigur, pentru că în joc este interesul național.

Eduard Hellvig
director SRI

R.D.