6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:23
No menu items!

Havrileţ, ANRE: Exportul de gaze în Republica Moldova ar putea începe în a doua jumătate a lunii august

spot_img

Zona Ungheni va fi prima care va avea posibilitatea unei oferte dinspre vest

conducta gaze

Exportul de gaze în Republica Moldova este preconizat să înceapă în a doua jumătate a lunii august, a declarat, joi, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Havrileţ a afirmat într-o conferinţă că exportul va putea fi făcut de orice furnizor şi a apreciat că preţul de vânzare va fi cel de pe piaţa concurenţială din România, potrivit Mediafax.

România şi Republica Moldova lucrează la construcţia unei conducte de gaze între cele două ţări, pe ruta Iaşi – Ungheni, având ca obiectiv interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale.

Lucrările la gazoduct, cu o lungime de 43 kilometri, au fost făcute în mai puţin un an. Circa o treime din costurile conductei, adică 7 milioane de euro, a fost suportată din fonduri europene.

Prima etapă a proiectului va fi finalizată până în 15 august 2014, iar etapa a doua vizează prelungirea conductei până la Chişinău, într-un interval de doi-trei ani.

Sistemul de conducte al operatorului național din Republica Moldova este deținut, în majoritate, de Gazprom.

În prima etapă, conducta va avea o capacitate de 14.000 – 15.000 metri cubi pe oră.

Dependența Republicii Moldova de gazele livrate de Federația Rusă este principalul instrument de control strategic din partea Moscovei.

S.Z.