Telegeography a întocmit această hartă vintage a rețelei de cabluri
Cablurile de pe fundurile mărilor şi oceanelor duc Internetul în întreaga lume. Acestea transmit 99 la sută dintre datele internaţionale, fac comunicarea transoceanică posibilă într-o clipă şi servesc drept un proxy liber pentru comerţul internaţional ce conectează economiile avansate.
Importanţa şi proliferarea acestora au inspirat Telegeography să facă această hartă vintage a cablurilor care conectează Internetul. Prezintă toate cele 299 de cabluri funcţionale, în construcţie sau care vor fi finanţate până la sfârşitul acestui an.
Pe lângă posibilitatea de a vedea cablurile, veţi găsi informaţii despre latenţă, în partea de jos a hărţii (de cât timp este nevoie pentru a transmite informaţia) şi despre cât de mult trafic poate transmite un sistem, în colţuri (de obicei se măsoară in terabiţi).
CLICK AICI PENTRU VERSIUNEA COMPLETĂ A HĂRŢII
Cablurile sunt utilizate atât de mult, spre deosebire de transmisia prin satelit, pentru că sunt atât de fiabile şi de rapide: cu viteze mari şi cu rute de rezervă disponibile, rareori eşuează. Iar asta înseamnă că au devenit o parte importantă a economiei globale şi a modului în care lumea se conectează.
Luaţi spre exemplu, hărţile de mai jos. Prima reprezintă o hartă a rutelor comerciale din 1912, iar cealaltă cablurile subacvatice din zilele noastre. Interdependenţa economică a rămas, însă metodele şi scopul s-au schimbat.
Antarctica, ocolită
Harta cablurilor subacvatice arată conexiuni economice chiar şi în ţări mai puţin dezvoltate. Cablurile dintre America de Sud şi Africa, de exEmplu, sunt mult mai rare, comparativ cu cele transatlantice si transpacifice.
Deşi numărul cablurilor către ţările în curs de dezvoltare este în creştere, au mult de muncă până a prinde din urmă restul lumii. Antarctica a fost lăsată total pe dinafară (oamenii de ştiinţă de acolo primesc Internet prin intermediul sateliţilor).
Analogia dintre cablurile subacvatice şi rutele comerciale istorice are o mulţime de obiecţii: rutele comerciale au fost determinate atât de geografie cât şi de interesele economice, iar stimulentele economice erau mult diferite faţă de cele din zilele noastre. Ar fi, de asemenea, o greşeală ca bunurile fizice să fie trecute cu vederea in favoarea Internetului. Dar, atât atunci, cât şi acum, transeele trans-oceanice necesită investiţii, parteneri comerciali în ambele părţi, precum şi dorinţa de asumare a riscurilor. Marinarii şi-au asumat asta în trecut, iar companiile de tech îşi asumă asta în prezent.
Investiţii majore ale companiilor care doresc să îşi exploreze propriile rute comerciale moderne
Aceste cabluri transportă informaţii pentru întregul Internet, incluzând atât interesele corporaţiilor, cât şi ale consumatorilor. Acesta este motivul pentru care Google a investit 300 de milioane de Dolari într-un consorţiu de sistem de cabluri trans-Pacifice pentru a transmite date, Facebook a pus bani într-un consorţiu de sistem de cabluri Asiatice, iar sectorul financiar investeşte aproximativ la fel de mult pentru a rade câteva milisecunde din timpul necesar unei tranzacţii.
Alte consorţii montează periodic cabluri pentru a transmite Internet consumatorilor. Controlul fiecărui grup asupra unui cablu subacvatic reprezintă un avantaj în schimbul de informaţii dintre ţări.
Cablurile subacvatice, o idee veche de 150 de ani, cu o nouă posibilitate de dezvoltare
Procesul de montare a cablurilor subacvatice nu s-a schimbat prea mult în 150 de ani – o navă traversează oceanul, derulând încet un cablu care se scufundă până pe fundul oceanului. Nava SS Great Eastern a pus cu succes primul cablu trans-Atlantic în 1886, ce a fost utilizat pentru transmisie telegrafică. Cablurile mai moderne (începând cu 1956), transmiteau semnale de telefonie.
Cablurile moderne sunt surprinzător de subţiri, avănd în vedere lungimea lor şi cât de adânc sunt scufundate. Fiecare are, de obicei, 7.62cm. Sunt mai groase în zonele de mică adâncime, unde sunt îngropate pentru a fi protejate împotriva contactului cu bărci de pescuit sau cu alte obiecte. La cel mai adânc punct din Groapa Japoniei, cablurile ajung la o adâncime de 8.000m – ceea ce înseamnă că ajung atât de adânc precum este Muntele Everest de înalt.
Fibrele optice care transportă de fapt informaţia sunt incluse în scheletul mai mare al cablului:
1. Polietilenă
2. Bandă Mylar
3. Cabluri metalice (oţel) împletite
4. Barieră pentru apă, din aluminiu
5. Policarbonat
6. Tub din cupru sau aluminiu
7. Vaselina (aceasta ajută la protejarea cablurilor de apă)
8. Fibre optice
Aceste cabluri transportă videoclipurile, tranzacțiile, gif-urile și articolele care fac înconjurul lumii în doar câteva milisecunde. Şi acesta este tipul de avantaj pe care orice comerciant – digital sau asemănător – l-ar putea aprecia.
Octavian Cătușanu