Germania a marcat primul gol al meciului, dar echipa României a marcat de șapte ori la rând în primul sfert de oră
Selecționata României a câștigat Campionatul Mondial de handbal feminin Under-18 din Macedonia, duminică, după ce a învins formația Germaniei cu scorul de 32-21 (15-7), în finala de la Ohrid.
În finala de la Ohrid, pentru România au marcat Bianca Maria Bazaliu – 10, Lorena Ostase – 5, Cristina Laslo – 5, Daniela Corban – 3, Alexandra Caraşol – 2, Alina Ilie – 2, Iulia Maria Andrei – 2, Dana Abed-Kader – 2 şi Sonia Vasiliu – 1.
Germania a marcat primul gol al meciului, dar echipa României a fost cea care a făcut jocurile și a marcat de șapte ori la rând în primul sfert de oră.
Pentru Germania au marcat Emily Bolk – 5, Katrin Pichlmeier – 3, Nele Reimer – 3, Gordana Mitrovici – 2, Annika Ingenpa – 2, Alina Grijseels – 2, Aylin Bok – 1, Lisa Friedberger – 1, Josephine Korner – 1, Elisa Burkholder – 1.
Sportivele române au început Campionatul Mondial din Macedonia în grupa C, alături de Danemarca, Germania, Argentina, Macedonia şi Uzbekistan. România s-a clasat a doua în această grupă, în care de asemenea a învins Germania, scor 27-25, şi a acces în optimi, fază în care a trecut de Croaţia, scor 28-22. În sferturile de finală, handbalistele din România au învins Olanda, scor 36-22, iar în semifinale s-au impus în faţa Muntenegrului, scor 28-25.
Acesta este primul titlu mondial de junioare cucerit de România, după medalia de bronz din 2006 de la Sherbrooke (Canada).
C.A.