4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:34
No menu items!

Hamas a executat „colaboratori” de-ai săi în timpul războiului din Fâşia Gaza

spot_img

Execuţiile necesită aprobarea preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, care conduce Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), cu care Hamas a semnat un acord de reconciliere

 Hamas

Aripa militară a Hamas a executat palestinieni vinovaţi, potrivit ei, că au ajutat Israelul în timpul războiului din Fâşia Gaza, a anunţat miercuri site-ul Majd, apropiat de această mişcare islamistă, informează AFP.

„Colaboratori au ajutat duşmanul să vizeze noi ţinte” şi au fost „executaţi după ce au fost arestaţi pentru că au oferit inamicului informaţii despre rezistenţă şi oamenii săi”, explică site-ul, citând, un oficial de rang înalt al securităţii din Gaza.

Site-ul precizează că aceste execuţii au fost efectuate de Brigăzile Al-Qassam, aripa armată a Hamas.

Statul evreu a lansat pe 8 iulie o ofensivă destinată distrugerii capacităţilor militare ale Hamas în Fâşia Gaza, unde aproape 1.900 de palestinieni au fost ucişi, majoritatea civili.

La rândul său, mişcarea Hamas a provocat armatei israeliene cele mai grele pierderi de la războiul din Liban din 2006, cu 64 de militari ucişi.

Potrivit legii palestiniene, colaboratorii, ucigaşii şi traficanţii de droguri sunt pasibili de pedeapsa cu moartea.

În mai, mişcarea Hamas a anunţat că a executat doi „colaboratori”, unul prin împuşcare şi altul prin spânzurare. În octombrie 2013, autorităţile Hamas au executat un bărbat pentru crimă.

De regulă, execuţiile necesită aprobarea preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, care conduce Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), cu care mişcarea Hamas a semnat recent un acord de reconciliere.

C.A.