Actriţa americană Halle Berry se va căsători cu logodnicul ei, actorul francez Olivier Martinez, în acest weekend, a declarat o sursă apropiată celor două vedete.
Halle Berry şi Olivier Martinez s-au logodit în timpul sărbătorilor de iarnă din 2011.
Actriţa, în vârstă de 46 de ani, este însărcinată cu primul copil al cuplului și va naşte peste câteva luni.
Halle Berry mai are o fiică, Nahla, născută în martie 2008, cu fostul ei partener de viaţă, modelul canadian Gabriel Aubry.
Agentul de presă al actriţei americane nu a confirmat deocamdată această informaţie, citată de site-ul revistei People.
C.I.