1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:06
No menu items!

Halep, Tecău, Covaliu, Ciuciu, Budişteanu şi Tomescu, ambasadorii turismului românesc

spot_img

Ceremonia de înmânare a paşapoartelor diplomatice noilor ambasadori ai Turismului românesc a avut loc la Palatul Victoria

ambasadori ai turismului

Jucătorii de tenis Simona Halep şi Horia Tecău, fostul campion la sabie Mihai Covaliu, studenta Anina Ciuciu, informaticianul Ionuţ Budişteanu şi violonistul Alexandru Tomescu au primit, luni, titlul de ambasadori ai turismului românesc.

Pașapoartele diplomatice le-au fost înmânate celor şase ambasadori onorifici într-o ceremonie organizată la Palatul Victoria.

Premierul Victor Ponta, prezent la ceremonie, a arătat că desemnarea unor personalități culturale sau sportive drept ambasadori ai turismului românesc este un mesaj extraordinar către tinerii din România.

Suntem extrem de mândri de tot ceea ce au făcut. (…) E un mesaj extraordinar pe care ei îl dau României, că poţi să ai succes şi să te mândreşti cu ţara din care provii. Eu cred că, pentru toţi românii, oricare dintre cei şase noi ambasadori reprezintă un model extraordinar. Dacă aş reuşi să îi conving să vină toţi şase în guvern, aş face-o. (…) Îmi doresc ca toţi tinerii din România să îi aibă pe ei şase ca model.

Victor Ponta
premier

Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA şi Horia Tecău sunt printre cei mai reprezentativi jucători români de tenis

Tânăra româncă de etnie romă Anina Ciuciu studiează dreptul la Sorbona şi vrea să devină magistrat, după ce a ajuns clandestin în Franţa împreună cu părinţii săi.

 

Violonistul Alexandru Tomescu a fost decorat, în urmă cu o săptămână, cu Ordinul „Steaua Italiei” în grad de Cavaler, pentru merite deosebite în promovarea culturii italiene, distincţia fiindu-i oferită din partea preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano, de ambasadorul republicii la Bucureşti, Diego Brasoli.

 

Ionuţ Budişteanu, care a câştigat, anul trecut, marele premiu la concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), ce a avut loc în Statele Unite ale Americii, ocupă locul al nouălea în Topul 16 al celor mai influenţi tineri din lume în 2013 realizat de publicaţia americană Time.

 

Mihai Covaliu a fost campion olimpic şi mondial la proba de sabie, fiind în prezent antrenor al lotului naţional masculin.

 

D.M.