Textilele inteligente vor fi capabile să asigure o supraveghere medicală optimizată și personalizată a posesorilor
Cercetători canadieni au creat textile inteligente în scopuri medicale. Aceste haine ale viitorului, ce vor fi disponibile în comerț peste câțiva ani, vor putea avertiza persoanele care le poartă în legătură cu problemele lor medicale grație unor senzori integrați în fibrele textile, conform unui articol publicat în revista Senzor, potrivit Agerpres.
Textilele inteligente vor fi capabile să asigure o supraveghere medicală optimizată și personalizată a posesorilor, putând salva numeroase vieți, potrivit cercetătorilor de la Facultatea de Științe și de la Centrul de optică, fotonică și laser din cadrul Universității Laval din Quebec.
Pijamalele sau cămășile vor putea, datorită senzorilor integrați în fibrele textile, să prevină accidente cardiovasculare și să alerteze echipele de urgență în timp real, peste câțiva ani. Ele vor fi, de asemenea, capabile să capteze informații biomedicale despre persoanele care le poartă și să le transmită, prin intermediul unor dispozitive de comunicații fără fir, centrelor de urgență sau unor programe de analiză.
O aplicație posibilă vizează instalarea unui releu care monitorizează ritmul cardiac și care va permite alertarea serviciilor de urgență atunci când o persoană suferă un infarct în timpul somnului, a declarat săptămâna aceasta pentru AFP Jeff Viens, implicat în cercetări.
Dar aceste textile au mai multe funcționalități. Transferând informațiile prin intermediul internetului, ele vor deveni o platformă de comunicare și mijloc de informare. Astfel, senzorii încorporați în haine vor fi de folos și în scopuri extramedicale. Copiii pierduți sau răpiți ar putea fi rapid localizați dacă vor purta astfel de haine.
Echipa condusă de profesorul Younes Messaddeq a pus la punct această fibră textilă suprapunând mai multe straturi de cupru, polimeri, sticlă și argint. Această fibră, cu dublul rol de senzor și antenă, este rezistentă și maleabilă și poate fi țesută cu fire de lână și bumbac, a explicat Universitatea Laval, adăugând că hainele vor putea să capteze diverse tipuri de informații, precum concentrația de glucoză din sânge și activitatea cerebrală sau să analizeze „mișcările și coordonatele spațiale.
Mai rămân, însă, de pus la punct câteva detalii înainte ca aceste haine inteligente să fie comercializate. Este vorba de conectarea lor la o rețea fără fir, problema alimentării electrice și, deosebit de important, asigurarea posibilității spălării acestor textile, care trebuie să fie rezistente la produsele conținute în detergenți, a precizat profesorul Younes Messaddeq