-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:09
No menu items!

Guvernul susține proiectul de lege privind TVA 0 pentru locuințele noi

spot_img

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că proiectul de lege privind eliminarea TVA pentru locuințele noi este susținut Guvernului și va fi adoptat în această sesiune parlamentară.

Proiectul legii privind TVA zero pentru locuințele nou-construite se află în acest moment în Parlament. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, în cadrul unei dezbateri pe tema construirii de locuințe, organizate de grupul Intact Media, că acest proiect de lege are susținerea Guvernului. „Dacă vorbim cu un finanțist, așa cum îi știm cu toții, care stau și doar adună plusuri și minusuri fără să vadă efectele secundare, prima impresie a unui finanțist e că o să avem un minus important la buget. Dacă, în schimb, vorbim de efectele într-un întreg domeniu, ceea ce înseamnă un impuls pe această piață, ceea ce înseamnă să începem să reducem acel deficit de aproximativ 1.000.000 de locuințe noi — e unul din puținele lucruri pe care le putem face în acest moment”, a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului, locul de desfășurare a dezbaterii despre piața imobiliară în 2017.

Prim-ministrul a declarat că Guvernul va da un punct de vedere pozitiv pe acest proiect de lege și va fi notificată și Comisia Europeană. Grindeanu a precizat că, deși ar putea crea incertitudine și controverse, proiectul va duce la relaxare fiscală și va stimula piața imobiliară.

Valeriu Motoc